Se afișează postările cu eticheta Legende despre comori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Legende despre comori. Afișați toate postările

miercuri, 2 mai 2018

Chinezii caută corăbiile pline de comori ale amiralului Zheng He

În timpul unei bătălii navale epice între forțele chineze și cele locale de pe coasta Sri Lanka, cu peste 600 de ani în urmă, cel puțin o corabie plină de comori din aur masiv, pietre prețioase și artefacte religioase s-a scufundat în adâncurile Oceanului Indian.

sâmbătă, 25 martie 2017

Legenda unei comori adevărate: peste 10.000 de obiecte din aur și argint

Timp de secole, a fost doar o poveste, o legendă a unei comori aruncate în râul Minjiang din China. Dar iată ca povestea a fost adevărată. Peste 10.000 de obiecte din aur și argint au fost recuperate din râu. Arheologii au confirmat că multe piese sunt din perioada 1368 - 1644 d. Hr.

sâmbătă, 26 martie 2016

Un tezaur de 100 tone, descoperit de un misterios căutător de comori ?

Un reprezentant legal al unui misterios căutător de comori a precizat pentru publicatia germană Bild că un client al său a descoperit in subteran o uriasă comoară din aur, în apropiere de orașul rus Smolensk, depozitată acolo atunci sovieticii s-au retras în timpul atacului german din 1941.

Potrivit avocatului său din Berlin, comoara a fost descoperită "utilizând un geo-radar, cu care căutătorul a scanat împrejurimile din Smolensk, până când a găsit tezaurul lângă satul Otnosovo." Avocatul a mai precizat că uriașul tezaur este ingropat la 15 - 17 metri adâncime si că 5-6 camioane încărcate cu 100 de tone de bijuterii, pietre prețioase și lingouri așteaptă neatinse.


Chiar și presupunând că ar fi vorba doar despre lingouri de aur, fără diamante si alte bijuterii foarte prețioase, valoarea de piață a unui astfel de descoperiri, la prețurile curente, ar fi de peste 3,4 miliarde dolari.

Cautatorul anonim susține că minim șapte sau opt camioane au fost incarcate în grabă in luna iulie 1941, cu mai puțin de o lună înainte ca Smolensk sa fie cucerit, de la departamentul regional al băncii de stat sovietice și au fost trimis spre Moscova. Dar, atunci cand au traversat râul Nipru, au fost atacate de bombardiere germane, iar unul sau mai multe dintre camioane au fost distruse. La acea vreme, martori oculari locali a spus că au văzut "o cascadă de monede prețioase care curgea din camion". Ofițerii sovietici au decis că nu au posibilitatea de a proteja încărcătura și au ars toate bancnotele din hârtie, apoi au ascuns încărcătura prețioasă undeva in apropiere. Decenii mai târziu, au existat rapoarte în Otnosovo despre descoperiri ale unor cantități remarcabile de monede de argint, care ar fi inspirat pe cautatorul misterios de comori să înceapâ propria cercetare pentru descoperirea tezaurului, ce ar putea să fie asunsă în două locații separate.

În timp ce gândul la descoperirea unor stralucitoare lingouri de aur acoperite cu praf este seducătoare, povestea misteriosului cautator ridică mai multe întrebări. Intr-adevăr, înregistrările sovietice arată că Banca centrală a fost în posesia a peste 370 de tone de aur în anul 1937, ultimul an in care au fost înregistrate astfel de informații, dupa care au devenit extrem de secrete. Acceptand chiar faptul că au existat in convoi si alte valori decât lingouri din aur, este puțin probabil ca o comoară de 100 de tone de metale prețioase să fie depozitată într-un seif secret subteran dintr-un oraș de provincie, cu o populație de 150.000 de locuitori.

Povestea uriasei comori pare a fi o combinatie de mai multe legende, in care diferite orașe din vestul Rusiei și a actualului Belarus au fost indicate ca punct de plecare a convoiului. Mai multe tipuri de detalii narative, cum ar fi descrieri ale martorilor oculari, iar mai târziu descoperirile din Otnosovo, au fost prezentate de asemenea pe larg, ca stiri senzationale, in mass-media rusă a ultimelor două decenii, fără a exista vreodată surse oficiale. Alte legende, cum ar fi arderea bancnotelor din hârtie pentru a preveni capturarea acestora de către inamic, pot fi atribuite unor cu totul alte incidente de evacuare.

De fapt, există o evidență detaliată a evacuării sucursalei Smolensk a băncii de stat sovietice. Conform arhivelor, în iulie 1941, sucursala a utilizat trei camioane de 3 tone și un tren de transport pentru a muta obiecte de valoare, precum și documente, echipamente si mobilier la Viazma, un oraș din apropiere de Otnosovo. Nu există nici o mențiune cu privire la alte situații de urgență, cu toate că înregistrările nu precizează dacă toate bunurile au fost trimise printr-un singur transport.

Probabil si povestea ispititoare a trenului aurului din Polonia a oferit un sol fertil pentru legende similare, chiar și pentru cele care au fost respinse până acum. Cu toate acestea, reprezentatul legal al cautatorului de comori anonim a mai precizat pentru publicatia Bild că respectivul client pe care il reprezintă va oferi în curând "dovezi detaliate si documentate" ale descoperirii sale.

luni, 18 ianuarie 2016

Italienii caută o comoara de 1 miliard de euro, ascunsă acum 1600 ani

Oamenii de stiinta italieni au identificat cinci locatii unde acestia cred ca se afla un tezaur vechi de 1600 de ani, cu artefacte romane din aur si alte metale pretioase, formand o comoară în valoare de peste 1 miliard de euro.


Geologii va folosi drone, un radar penetrant in sol, dar si tehnologie cu infraroșu și instrumente electromagnetice, pentru a încerca să găsească mormântul regelui Alaric, o căpetenie vizigotă despre care se spune ca de fapt s-a nascut in Dobrogea si că a fost îngropat tezaurul in anul 410, în jurul orașului Cosenza, în sudul Italiei.

Potrivit informatiilor istorice actuale, comoara a fost îngropată într-un mormânt de piatră, după ce un râu local a fost deviat temporar și apoi acesta a revenit la cursul său natural, pentru a proteja locatia de jefuitori. Cercetatorii cred că daca informatiile din secolul al cincilea sunt corecte, până la 25 de tone de aur ar putea sa fie descoperite, împreună cu argint și pietre prețioase.

"Ne simtim ca in filmele Indiana Jones", a declarat Francesco Sisci, coordonatorul proiectului. "Avem deja o legendă a unei comori pierdut, pe care au cautat-o si altii. Dacă există într-adevăr aceasta comoara, este vorba despre 25 de tone de aur, în valoare de aproximativ un miliard de euro, la prețurile de astăzi", a spus el.

Echipa de cercetare crede că trupul lui Alaric, impreuna cu calul și tezaurul sau fabulos, au fost îngropate la 25 maxim de picioare sub pamant. Aceasta ar fi o adancime suficientă pentru ca tezaurul sa nu fie imprastiat de râul care trece prin Cosenza, în regiunea Calabria.

Analizand elementele legendei care coincid cu geografia locală, cercetatorii au selectat cinci locatii în care consideră ca ar putea sa fie ingropata comoara. Acestea includ o intindere 1,5 mile din râul care trece prin Cosenza, dar și peșterile din localitatea de Mendicino din apropiere. In interiorul uneia dintre pesteri a fost descoperit chiar un simbol antic.

"Datorita tehnologiei moderne, pentru prima dată, avem șansa să ne angajam intr-o căutare sistematică a comorii lui Alaric", a declarat Mario Occhiuto, primarul din Cosenza. El a spus că legenda comorii îngropate ar putea părea fantastică, dar au existat in trecut si alte uimitoare descoperiri arheologice.

"Troia a fost doar o legendă până când a fost descoperită în anii 1870. Pompei a fost găsit aproape întâmplător în secolul al XVIII-lea. Suntem hotărâți cu adevărat. Ar putea fi cel mai mare tezaur din istoria omenirii. Este o parte a patrimoniului mondial", a precizat primarul din Cosenza.

Cea mai recentă tehnologie va fi utilizată pentru a căuta în formă de dreptunghi diverse"anomalii" subterane, a declarat Amerigo Giuseppe Rota, geologul șef al proiectului.

"Credem că Alaric a fost îngropat la cel puțin 20 de picioare în subteran. Dar, în ultimii 1500 de ani, albia râului a crescut cu aproximativ cinci picioare, asa ca mormântul lui ar putea fi la 25 de picioare adancimet", a spus el.

Căutarea a fost întâmpinată cu scepticism de mulți arheologi, iar criticii spun că si chiar dacă există acel mormânt si comorile din el, Alaric ar fi fost un invadator barbar, care cel mai bine este sa fie uitat.

Dar Antonio Palermo, primarul Mendicino a declarat: "Alaric este o parte importantă a istoriei Calabriei și a Italiei ca un întreg. Nu se poate spune că exista portiuni de istorie care ar trebui să fie ignorate și altele care merită studiate !"

Costul cautarii ar fi modest, comparativ cu posibila valoare a descoperirii. "Ne asteptam sa avem primele rezultate ale cercetarii noastre in urmatoarele sase luni", a spus Rota.

Echipa speră să beneficieze ajutorul marinei italiene, care are elicoptere echipate cu senzori conceputi pentru detectarea submarinelor inamice.

"Nimeni nu contestă faptul că Alaric a fost îngropat în Cosenza", a declarat Sisci, coordonatorul proiectului. " Nu stim daca este vorba despre acel mormant cu multe comori și nici ceea ce este în interiorul acestuia. Dar ar fi o pierdere să nu încercam să le gasim."

joi, 20 august 2015

Au descoperit un tren cu 300 tone de aur ?

Doi bărbați pretind că știu locul unde se află legendarul tren blindat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, plin cu aur. Ei refuză să dezvăluie locația trenului, până nu vor fi asigurati de autoritati că vor primi 10% din valoarea uriașei comori.

duminică, 14 iunie 2015

Filmul Comoara este inspirat din legenda unei comori din România

Filmul regizat de Corneliu Porumboiu, "Comoara" , care a fost premiat la Cannes, este inspirat de o legendă care circula in satul unuia dintre protagonisti. Se spune ca strabunicul actorului Adrian Purcarescu ar fi ingropat o comoara in curtea casei, dar nimeni nu a gasit-o, anunță televiziunea Pro Tv. "Comoara" trebuia sa fie initial un documentar care sa redea povestea din satul actorului Adrian Purcarescu, prieten cu Corneliu Porumboiu. Dar pentru ca filmarile nu au decurs asa cum isi dorea, regizorul a decis sa transforme totul intr-o fictiune.


Corneliu Porumboiu, regizorul filmului "Comoara", a explicat: "Mi-a povestit despre o legenda care circula prin islaz, cum ca strabunicii sai ar fi ingropat o comoara inainte de nationalizare. Noi nu am gasit nimic, din pacate".

Adrian Purcarescu, actor in "Comoara", a spus: "Legenda spune ca cei care au avut o situatie mai buna in sat, in momentul in care se apropia razboiul, incercau sa isi ascunda averile sub diverse forme".


Cu mult umor, Porumboiu a redat legenda initiala, iar filmarile au avut loc acasa la strabunicii actorului. Finalul cautarilor este, insa, surprizator pentru toata lumea. Lui Adrian Purcarescu nu ii vine nici acum sa creada ca legenda din satul sau a ajuns celebra, iar filmul premiat la Cannes.

Cuzin Toma, actor, a spus: "Daca cred intr-o comoara si le place aventura, sa vina sa vadă filmul Comoara".

Ce descopera protagonistii filmului in curtea casei si cum li se vor schimba vietile, cinefilii pasionati de comori si nu numai pot deja vedea din 29 mai in cinematografele din toata tara.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Pe urmele unei comori de 126 milioane dolari

Dupa 4 ani de cercetare, doi cautatori de comori locali din Michigan cred cu tărie ca se apropie de descoperirea unei comori care astazi ar valora 126 milioane de dolari.


Kevin Dykstra și Frederick J. Monroe au efectuat scufundări în nordul lacului Michigan în anul 2011 și au găsit rămășițele unui ambarcatiuni naufragiate, despre care ei cred ar putea fi "Le Griffon".


Ei de fapt in acel moment cautau o comoara mult mai mare, aurul pierdut de Confederatie in Războiul Civil. Kevin și Frederick au decis să facă publica respectiva cercetare, care dezvăluie ca West Michigan ar putea fi locul unei comori misterioase, veche de 150 de ani.

Începutul și sfârșitul acestei cercetari destul de încâlcite si greu de urmărit, începe și se termină în cimitirul Evergreen din Muskegon. Evenimentele dintre aceste doua momente ar putea duce la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere despre comori pierdute.

"Este o comoară uriasa. Toate dovezile se îndrepta spre acest lac", a declarat Frederick J. Monroe, care este si instructor de scufundari și vânători de comori acreditat de Muskegon.

Prima data a aflat despre comoara de la un prieten, in anul 1973.

"Prietenul meu mi-a povestit despre mărturisirea pe care bunicul său a făcut-o patul de moarte", a spus Monroe, care a adăugat că bunicul amicului sau îi povestise că "lingouri in valoarea de 2 milioane dolari se afla într-un vagon de tren, in adancurile lacului Michigan și ca au existat doar trei persoane care cunosteau secretul, iar ceilalti doi erau deja plecati in lumea celor drepti".

Monroe spune că povestea a ramas secreta peste 40 de ani și, când s-a imprietenit cu Kevin Dykstra, acesta i-a împărtășit povestea.



"Am început să cautăm", a declarat Dykstra. Căutarea a declanșat un proiect de cercetare masiv, prin care Dykstra consideră ca va dezvălui modul în care a fost pierduta comoara de aur confederata, acum aproape 150 de ani.

Dykstra spune ca studiul său a început serios abia atunci când a aflat că în anul 1892 mai multe vagoane de marfă trecut Lacul Michigan, pe feriboturi.


Apoi a descoperit că unul sau mai multe vagoane au cazut de pe feriboturi, în timpul unei furtuni puternice sau ca poate au fost aruncatr intentionat, pentru a evita scufundarea feriboturilor sau din alte motive.


"Dacă ar fi fost pierdute in lac, lingourile de aur in valoare de 2 milioane de dolari ar trebui insa să lipsească de undeva. Trebuia să imi dau seama de unde lipsea acest aur. E posibil ca sa fi existat si unele persoane care au asteptat furtuni si sa fi furat aurul, motivand ca s-a scufundat", a spus Dykstra.

În timp ce cerceta acest moment din istoria Americii, Dysktra a descoperit un nume.

Robert Horatio George Minty
"Am început să ma concentrez pe un anumit colonel, numele lui era Minty, care a fost de fapt responsabil pentru Cavaleria 4 Michigan".

Dykstra a descoperit apoi că de fapt colonelul Minty a ajuns în fața curții marțiale în 1864, încheind cariera sa în armată.

"Acum am un motiv", a spus Dykstra. El crede că Minty și complicii săi ascunsesera comoara de aur confederata aproape de County Lincoln, Georgia.

Dykstra a început să cerceteze apoi viata lui Robert Minty, după ce curtea marțială a incheiat cariera sa de militar. El a descoperit că de fapt colonelul s-a retras la Jackson, Michigan, unde a inceput sa lucreze pentru Detroit Railroad. Minty a avut mai multe posturi la alte companii feroviare, în cele din urmă ajungand administrator de marfă pentru Oceanul Atlantic și centrul de cale ferată, care se afla în colțul de sud-est a Georgiei.

"Calea Ferata Atlantica și Golful trec exact pe unde a fost transportat aurul si simteam în acest moment ca a fost implicat acest colonel", a adăugat Dykstra.

Astfel, în 1876, la 11 ani după ce aurul a disparut, Dykstra crede că, în timp ce lucra pentru compania feroviara, Minty ar fi transportat aurul spre nord, prin intermediul sistemului feroviar. "Și apoi am descoperit un accident de tren teribil în Ashtabula, Ohio", spune Dykstra.

Pe 29 decembrie 1876, un pod de cale ferată din Ashtabula, Ohio, s-a prăbușit, provocând caderea a 11 vagoane de marfă într-un defileu adanc. 159 de pasageri din tren au cazut în râu, iar 92 si-au pierdut viata.

Dykstra spune că a găsit un articol de ziar care arăta că unul dintre vagoanele din dezastrul Astabula transporta lingouri de aur de 2 milioane dolari.

"Oamenii s-au înghesuit cu miile pentru a încerca să găsească că aurul. Dar nu a fost gasit niciodata acest aur", a explicat Dykstra.



Dykstra a constatat că Robert Minty ar fi fost conectat la acest incident.

"Destul de sigur, Robert Minty a fost chestorul de construcție de cale ferată la momentul incidentului", a spus Dykstra. "Eu cred că Minty avea nevoie de o diversiune. Deci, cu prerogativele sale, cred că a lansat un zvon ca aurul de 2 milioane dolari se afla din partea de jos a defileului râului, pentru a păstra toată lumea departe de locatia reala a aurului, care in acel timp era mutat pe alt traseu."

Apoi el a descoperit ca aur confederat a fost văzut în Michigan.

"Am gasit un alt articol de ziar, care a vorbit despre o bucată de aur confederata care au apărut la o expozitie de moende din Traverse City. Trei experți au studiat acea bucata de aur și au confirmat că ar fi putut proveni doar din aurul confederat", a spus Dykstra.

Cercetarile sale nu l-au condus insa la posibilitatea clara de a plasa colonelul Minty la expozitia de la Traverse City, dar Dykstra spune ca a descoperit altceva: "Robert Minty era căsătorit cu Grace Ann Minty", a spus Dykstra. Numele ei de fată era "Abbott."

Țărmul West Bay din Traverse City a fost un loc aglomerat în ultima parte a anilor 1800 și începutul anilor 1900, când Thomas Bates a deținut Grand Traverse Herald.


Frații și surorile Abbott locuiau în Traverse City, când aurul Confederației a apărut la expozitia de monede. Minty în cele din urmă s-a căsătorit si cu sora lui Grace, Laura Abbott, și au avut patru copii impreuna.

Printr-o finală conexiune, cautatorul de comori a dedus ca Robert Minty este omul care a furat comoara de aur a confederatiei și a incercat sa il transporte pana in Michigan, insa aurul s-a scufundat cu vagon cu tot in lacul Michigan.

"Numele soacrei lui Robert Minty a fost Thomas-Ann Sutherland, care a avut un fiu pe nume George Alexandru Abbott", a spus Dykstra. "Sora lui George, Grace Ann Abbott, a fost căsătorit cu colonelul Robert Minty. Acest lucru înseamnă că George Alexandru Abbott era cumnatul lui Robert Minty. George Alexandru Abbott a murit în 1921 și a fost persoana care a facut săus secretul bunicului prietenului meu. Povestea se inchide in cerc complet", a declarat Dykstra.

Abbott a lucrat 40 ani în domeniul bancar din Muskegon, ajungand vice-presedinte al Bancii Naționale din Hackley, la începutul anilor 1900. Dar înainte de cariera sa bancara, în 1867, Abbott a fost angajat în biroul de transport de marfă din Michigan Central Railroad, în Jackson, Michigan, unde colonelul Minty s-a retras aproximativ în același timp. Din Jackson, Abbott a mers la Saginaw, unde a fost angajat la Jackson & Saginaw Railroad Company, până la 1871. După aceea, el a fost trimis la Grand Haven, unde a lucrat pentru Detroit, Grand Haven & Milwaukee Feroviar Company, până la 1873. George Alexandru Abbott a murit în Muskegon, Michigan, iar mormântul lui pot fi vizitat acolo si in prezent.

După patru ani de cercetare intensa, atat Dykstra, cat și Monroe cred că aurul confederat pierdut este scufundat adânc în Lacul Michigan, în largul coastei Frankfort, fiind pierdut in incercarea secreta de mutare. prin scufundarea acelui vagon in timpul furtunii.

"Știu că aurul este acolo si așteaptă să fie găsit", a declarat Dykstra.

Cei doi căutători de comori cred ca sunt aproape de a descoperi comoara, deoarece în timpul uneia dintre expedițiile lor, sonarul lor a descoperit pe fundul lacului un motor cu carbune de la o ambaratiune cu aburi.

Dykstra și Monroe cred ca ultimul lor pas este de a ajuta statul Michigan in localizarea aurului. Ei spun că au prezentat deja toate cercetarile facute lui Dean Anderson, un arheolog de stat.

În cazul în care cineva se va decide să meargă în căutarea comorii, iar aceasta va fi descoperită, peste 6.000 de kilograme de aur ar trebui sa se afle in interiorul unui vagon de marfa, scufundat in lac. Valoarea actualizata la preturile de astazi ale aurului este de peste 126 milioane dolari.

duminică, 28 decembrie 2014

Unde s-a pierdut Diamantul Florentin ?

Diamantul Florentin este un diamant de origine indiană, care a fost pierdut. Este de culoare galbenă deschisă, cu putine accente verzi. Este tăiat în formă neregulată, dar foarte complicată, avand 126 fațete față-verso. Are 137.27 carate (27,454 g). Piatra este de asemenea cunoscuta sub numele de Toscana, Diamondul Toscan, Marele Duce de Toscana, Diamantul austriac și Diamantul Galben.


Originile prețioasei pietre sunt contestate. Potrivit unor opinii, acesta a fost tăiat de către Lodewyk van Berken pentru Charles the Bold, ducele de Burgundia. Se spune că ducele l-a purtat în bătălia de la Morat, din 22 iunie 1476. Un soldat sau țăran a găsit diamantul și l-a vândut pentru un florin, gândindu-se că e un ornament din sticlă. Noul proprietar era Bartholomew May, un cetățean din Berna, care a vandut diamantul genovezilor, care l-au revândut la rândul lor lui Ludovico Sforza. Prin familia bancherilor Fugger, diamantul a intrat în trezoreria familiei Medici din Florența. Papa Iulius al II-lea era numit astfel ca unul dintre proprietari.

O altă versiune a istoriei pretioasei pietre spune ca diamantul a fost luat in secolul al 16-lea de la Regele Vijayanagar din sudul Indiei, de către guvernatorul portughez din Goa, Ludovico Castro ( Contele de Monte Santo ), după înfrângerea regelui indian de către trupele portugheze. Diamantul a ajuns la iezuiții din Roma, până când, după negocieri îndelungate, Ferdinando I de Medici, Mare Duce de Toscana, a reușit să-l cumpere de la familia Castro Noronha, pentru 35.000 de scuzi crocati portughezi. Cosimo II, fiul ducelui Ferdinand I, a incredintat în cele din urmă diamantul unui tăietor, Pompeo Studentoli, un venețian care lucra in Florența. Bijuteria fost finisata in data de 10 octombrie 1615. Un inventar întocmit la moartea lui Cosimo II confirmă achiziția diamantului brut de catre Ferdinand și descrie bijuteria ca avand "fațete pe ambele parti".

Istoria documentată incepe cu Jean Baptiste Tavernier, un bijutier și călător francez care a văzut în anul 1657 piatra printre posesiunile lui Ferdinando II de Medici, Mare Duce de Toscana.

Imagine desenata de Jean Baptiste

Apoi piatra a trecut în mâinile Habsburgilor. Când ultimul Medici a disparut, diamantul a ajuns la hasburgi, fiind plasat în Bijuteriile Coroanei din Palatul Hofburg din Viena.

După căderea Imperiului Austriac, in timpul Primului Război Mondial, diamantul a fost luat de Carol I al Austriei, în exilul său în Elveția. Piatra a fost furată cândva după 1918 de către o persoană apropiată familiei imperiale și dusă în America de Sud, cu alte Bijuterii ale Coroanei. După aceasta, se zvonește că diamantul ar fi ajuns în Statele Unite ale Americii, în anii 1920, când ar fi fost retăiat și vândut.

duminică, 21 decembrie 2014

Legenda pierdutei săbii Kusanagi

Kusanagi-nu-Tsurugi este o sabie japoneza legendara și unul dintre cele trei obiecte regale imperiale din Japonia. A fost numită initial Ama-no-Murakumo-nu-Tsurugi ( "Sabia care adună norii din Rai"), dar numele său a fost schimbat mai târziu in mai popularul Kusanagi-nu-Tsurugi ("Sabia care seceră iarba" ).

Reconstituire grafică a sabiei Kusanagi, in fața presupusei sale locații actuale, Altarul Atsuta


Legenda

Considerata comoară natională in Japonia, Kusanagi-nu-Tsurugi are o origine care se extinde în mitologie. Zeul Susanoo ar fi întâlnit o familie îndurerată, devastata de temutul Yamata-nu-Orochi, un șarpe cu opt capete, care ucisese șapte din cele opt fiice ale familiei, iar creatura se apropia sa ucida si pe ultima fată, pe Kushinada-hime. Susanoo si-a oferit ajutorul si a cerut in schimb in casatorie pe Kushinada-hime, care a fost de acord. Zeul a taiat capetele monstrului si intr-una din cozi a descoperit sabia, pe care a numit-o Sabia care adună norii din Rai.

Povestea mitologica isi deapana firul generații mai târziu, în timpul domniei împăratului Keiko, cand sabia a fost oferita unui mare războinic, Yamato Takeru, ca parte dintr-o pereche de cadouri din partea matusii sale, pentru a fi utila ca protectie în vremuri de primejdie. Insa Yamato a fost prins intr-o capcana, fiind ademenit pe o pășune deschisă, în timpul unei expediții de vânătoare, de catre un dictator militar trădător, care a napustit asupra lui Yamato o ploaie de sageti aprinse. Calul i-a fost ucis, iar iarba inalta si uscata s-a aprins. Pentru a nu arde de viu, războinicul Yamato Takeru a folosit sabia pentru a taia iarba si a-si face drum, dar a descoperit si că sabia i-a permis să controleze vântul și sa deplaseze aerul în direcția miscarii tăișului. Profitând de această magie, Yamato Takeru i-a folosit darul pentru a indrepta focul în direcția atacatorului și a oamenilor acestuia, care au cazut cu totii in propria lor capcana. Yamato Takeru a redenumit sabia ca Kusanagi-nu-Tsurugi, pentru a comemora evadarea și victoria sa. În cele din urmă, Yamato Takeru s-a căsătorit și a cazut prada unui monstru, după ce a ignorat sfatul soției sale de a lua sabia cu el.

Istoria

Deși sabia este menționată în Kojiki, această carte este o colecție de mituri japoneze și nu este considerata un document istoric. Prima mențiune istorică de încredere despre sabie este în Nihonshoki. Cu toate că Nihonshoki conține, de asemenea, povestiri mitologice care nu sunt considerate surse istorice de încredere, se înregistrează unele evenimente care au fost contemporane sau aproape contemporane, iar aceste secțiuni ale cărții sunt considerate istorice. În Nihonshoki, sabia Kusanagi a fost îndepărtata de la Palatul Imperial in anul 688 și mutata la Altarul Atsuta, după ce sabia a fost considerata că a cauzat imbolnavirea împăratului Temmu. Împreună cu bijuteria Yasakani no Magatama și scutul oglinda Yata nu Kagami, sabia este una dintre cele trei obiecte imperiale ale Japoniei, sabia reprezentand virtutea vitejiei.

Se spune ca sabia Kusanagi este pastrata si acum la acest altar, dar nu este disponibila pentru prezentare publica, iar existența sa nu poate fi confirmată. În timpul perioadei Edo, un preot shinto, a pretins că a văzut sabia. Potrivit lui, sabia era de aproximativ 84 de cm lungime, în formă de trestie, de culoare metalică albă și era bine întreținuta. O alta inregistrare susține că acest preot a murit ulterior de blestemul și puterea sabiei, dar acest lucru este cel mai probabil o poveste care a fost raspandita pentru a sublinia puterea sabiei.

Recent, televiziunea naționala NHK a trimis o echipa de reporteri la Altarul Atsuta pentru a filma sabia, dar nu i s-a oferit acordul pentru acest documentar.

În povestea Heike, o colecție de povestiri populare transcrise în anul 1371, se spune că sabia ar fi fost pierduta pe mare, după înfrângerea clanului Heike în bătălia navala de la Dan-nu-ura. Bunica împăratului și anturajul său s-ar fi sinucis, arauncandu-se în apele strâmtorii, luând cu ei două din cele trei obiecte regale: bijuteria sacra și sabia Kusanagi. Scutul oglinda ar fi fost recuperat la limita, atunci când una dintre femeile din anturaj se pregatea sa se arunce cu el in apa. Deși bijuteria sacra se spune că a fost găsită plutind pe o scandura in valuri, sabia Kusanagi ar fi fost pierduta pentru totdeauna. Deși inspirata de evenimente istorice, povestea Heike este o colecție de poezie epică transmisa prin viu grai și este scrisa aproape la 200 de ani de la evenimente, astfel încât puterea dovezii sale ca document istoric este discutabilă.

O alta poveste susține că sabia a fost semnalata ca furata din nou în secolul al șaselea de catre un călugăr de la Silla. Cu toate acestea, nava lui s-ar fi scufundat în mare, iar sabia a plutit intr-o cutie spre uscat, la Ise, unde a fost recuperata de preoții Shinto.

Din cauza refuzului preoților Shinto de a arăta sabia și deoarece are o destul de vaga referință istorică, starea actuală sau chiar existența sabiei ca artefact istoric nu se paote confirma. Ultima aparitie declarata a sabiei a fost în anul 1989, când împăratul Akihito a urcat pe tron, insa sabia (inclusiv bijuteria sacra) au fost prezentate invaluite.

Că este doar un pretext misterios folosit pentru a creste imboldul national japonez, daca a existat si a fost pierduta sau daca este o comoara istorica adevarata bine pazită, probabil doar timpul ne va deslusi adevarul.

vineri, 19 decembrie 2014

Legenda butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri de schitul Bâlteni, Ilfov

Legenda spune că un fost schit din Bâlteni, Ilfov ar fi fost ridicat din porunca lui Radu-Negru, in urma unui vis ce 1-ar fi avut chiar pe locul unde a fost zidit schitul, inainte de lupta cu tatarii, loc in care Dumnezeu i-ar fi spus, conform legendei:

"Aveam in gand sa te pierd, atat pe tine, cat si pe ostile tale, prin colnicele astea neumblate; dar din mila pentru popor, care n-a trecut la necredinta, te iert si pe tine. Du-te repede si strange-ti oastea si porneste impotriva păgânului, care-ti va sta inainte peste doua ape mari, in drumul tău. Il vei bate si-l vei face una cu pamantul, iar la intoarcere, in locul asta sa ai grija ca sa-mi faci o mânăstire spre aducere aminte. La zidirea acestei manastiri sa ajute toti robii scapati de sub mâna păgânului !"
Cand s-a trezit, a plecat cu oastea peste apa Snagovului si a Vlasiei si au invins tatarii, dupa o lupta de trei zile si trei nopti. Dupa ce ispravi Radu Voda cu păgânii, luă prada ce o strânsesera tatarii in jafurile ce le facuseră în țară, apoi plecă cu oastea si cu robii eliberati la locul unde avusese visul implinit. Aici, cu totii s-au apucat de muncă. Au fabricat mai intai caramida, iar cum printre boierii lui Voda erau si din cei ce se pricepeau la planuri, acestia desenară o mânăstire strașnică, cu ziduri groase, cu gândul că de-o mai veni dusmanii, sa aiba unde-si adaposti oastea la nevoie. Cum ispravi de invelit manastirea, deoarce il asteptau treburile domniei, Voda lua o parte din oaste si pleca spre scaunul domnesc, iar la manastire lasa o capetenie de-a lui, sa continue munca. Ajutat si de fiul domnitorului, care ajunse acolo mai tarziu, terminara de construit mânăstirea.

La un moment dat, căpetenia si fiul au plecat inapoi la Vodă, iar manastirea ar fi fost lasata in ingrijirea unor calugari bătrani, fosti ostasi ai lui Radu Negru, carora aici le-au putrezit oasele, fiindca ochi cu domnitorul lor nu au mai dat. Se pare ca batranii calugari, avand pe mână averea schitului, si-au condus gospodarirea mânastirii singuri, fara a mai fi nevoie sä recurga la sprijinul domnitorului.

Cateva sute de ani mai tarziu, se spune ca dupa ce mai multe greutati ar fi trecut peste capul manastirii, dupa ce a suferit cateva năvăliri turcesti, dupa ce biserica fusese saracita de tot ce a avut mai de pret, un Voda care a domnit mai tarziu, dupa Radu Negru, ar fi dat mosia Balteni, cu manastirea si cu satele de pe mosie, unui general de-al sau, ca rasplata pentru mai multe vitejii aratate in luptele cu dușmanii, dar si pentru ca fusese credincios domnitorului. Dupa moartea generalului, sotia acestuia, de suparare, s-a calugarit impreuna cu toti copiii ei, inchizandu-se in manastirea Balteni.

Intamplandu-se ca la o vanatoare sa rataceasca prin partea locului, vornicul Hristea a dat aici peste nevasta generalului, care era deja foarte batrana. Placandu-i amplasarea locului, si vazand si zidurile cele groase ale manastirii, se hotari s-o cumpere de la nevasta generalului, cu moșii cu tot, ca sa-si adaposteasca aici oastea, la timp de razboi. Cum calugarita era batrana si neputincioasa, accepta bucuroasa sa faca targul cu Hristea.

Dupa ce s-a incheiat intelegereacu nevasta generalului, Hristea s-a apucat si a reparat manastirea si zidurile acestia, asa cum le-a fost construite prima data Radu Negru Voda.

Tot aici, la manastire, si-a aduse avutii nenumarate. Se mai spune ca a ordonat sa se sape un sant foarte adanc de la biserica si pana in garla din spatele manastirii. Prin acest șant a introdus un lant gros de fier pe care 1-a intors dupa pristol ( masa sfanta din altarul bisericii ), iar cele doua capete ale lantului le-a dus tocmai in mijlocul gârlei. De aceste capete a prins strasnic un butoi mare plin cu bani de aur si a blestemat ca daca va scoate cineva butoiul de bani, acela sa fie legat ca din banii gasiti sa faca manastirea asa de frumoasa, cum nu va mai fi alta in tara pe vremea aceea. Iar daca banii nu se vor mai gasi in veacul veacului, inseamna ca asa este vointa lui Dumnezeu.


Din ce se stie din legendele localnicilor, butoiul cautat nu a mai fost gasit nici pana in ziua de azi.

Aceasta e legenda comorii butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri. Poate nimic nu e adevarat sau poate schitul a fost in alta parte, nu unde este cel actual.

Insa adevarata comoara este schitul existent acum. Acesta a fost declarat monument istoric, servind in continuare obstea satului Balteni, ca biserica de parohie. In Lista Monumentelor Istorice, Schitul Balteni se afla inregistrat cu Codul - IF-II-m-A-15265. Localnicii numesc Lacul Balteni fie Lacul Scrovistea, fie Lacul Manastirii.

Pentru a ajunge acolo, se merge pe Drumul National 1, Bucuresti - Ploiesti pana la Tancabesti, unde se cotește spre comuna Periș pe Drumul Judetean 101B, apoi pe Drumul Comunal 179, pana in satul Bâlteni. Odata intrati in sat, pe partea dreapta, se inalta minunatul Schit Balteni.

In prezent, aici nu se mai gaseste nimic din fostul schit de odinioara, devastat de tatari in anul 1602. Biserica pe care o gasim astazi in satul Balteni - cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae - este de factura mai noua, apartinand anului 1626 si se datoreaza credinciosului vornic Hrizea.

marți, 9 decembrie 2014

Comoara piratului Șorecar

Olivier Levasseur, poreclit La Buse (Șorecar) sau La Bouche (Gura) din primele sale zile de pirat, datorita vitezei și cruzimii cu care ataca, s-a născut la Calais în timpul Războiului de nouă ani (1688-1697), într-o familie burgheză înstărită si a devenit ofițer de marină, avand o educație excelentă.

În timpul Războiului de Succesiune Spaniol (1701-1714), el a luptat pentru Coroana Franceză. Când războiul s-a încheiat, i-a fost ordonat să se întoarcă acasă cu nava sa. In schimb, el s-a alăturat în anul 1716 piratului Benjamin Hornigold.


După un an de jafuri, grupul de pirati s-a divizat, iar Levasseur decide să își încerce norocul pe coasta Africii de Vest. Levasseur s-a dovedit un bun lider, deși avea deja o rana la un ochi, care îi ingreuna vederea.


În anul 1719, el a operat o perioada împreună cu Howell Davis și Thomas Cocklyn. În anul 1720, au atacat portul Ouidah, pe coasta Beninului, lăsând cetatea locală în ruine. Mai târziu, dar în același an, el a naufragiat în Canalul Mozambic și a ramas blocat în insula Anjouan. Ochiul lui rănit a devenit complet orb, asa ca l-a acoperit.

Din anul 1720 a lansat raiduri de la o bază a piratilor dn insula Sainte-Marie, chiar în largul coastei Madagascarului, împreună cu pirații John Taylor și Edward. Ei au jefuit și au vândut prada comercianților din Olanda, pentru o suma echivalenta in zilele noastre cu 15 milioane de euro. Levasseur și Taylor au naufragiat pe insula Mauritius.

Tocmai ce atacasera si jefuisera un mare galion portughez, denumit Nossa Senhora do Cabo (Maica Domnului din Cape) sau Virgem Do Cabo (Fecioara din Cape), încărcată cu comori aparținând episcopului de Goa, poreclit de asemenea Patriarhul Indiilor de Est, precum și ale viceregele Portugaliei.

Pirații au urcat la bordul navei fără a trage un singur foc de arma, pentru că nava fusese avariata puternic într-o furtună. Pentru a evita scufundarea corabiei, echipajul aruncase toate cele 72 de tunuri peste bord, apoi ancorase pe insula Réunion, pentru a incepe reparațiile.


Prada a constat in lingouri din aur și argint, zeci de cutii pline cu guinee de aur, diamante, perle, mătase, artă și obiecte de cult de la Catedrala Se din Goa, inclusiv Crucea de aur pur din Goa, încrustata cu diamante, rubine și smaralde.

Crucea a fost atat de grea, încât a fost nevoie de 3 oameni pentru a o transporta pe nava piratului Levasseur. De fapt, comoara a fost atât de mare (estimata la peste 150 milioane euro actuali), că pirații nu s-au mai deranjat să jefuiască oamenii de pe bord, ceea ce în mod normal ar fi făcut.

Când prada a fost împărțită, fiecare pirat primit cate 50.000 guinee de aur (valorand cam 10 milioane de euro actuali) si 42 diamante.

Levasseur și Taylor au împărțit aurul rămas, argintul, precum și alte obiecte, lui Levasseur revenindu-i si crucea de aur.

În anul 1724, Levasseur a trimis un negociator guvernatorului, pe insula Bourbon (azi Réunion), pentru a discuta despre o amnistie care au fost oferita tuturor piraților din Oceanul Indian, daca renuntau la atacuri. Cu toate acestea, guvernul francez a dorit o mare parte din comorile pradate anterior, asa ca Levasseur a decis să nu beneficieze de amnistie și s-a stabilit în secret pe arhipelagul Seychelles. În cele din urmă, el a fost capturat in apropiere de Fort Dauphin, Madagascar si a fost apoi dus la Saint-Denis, Reunion, unde a fost spânzurat pentru piraterie, in luna iulie 1730.

Legenda spune că atunci când a stat pe eșafod, el avea un colier în jurul gâtului său, care conține o criptogramă formata din 17 rânduri de text, și l-a aruncat-o în mulțimea care privea, exclamând: "Să găsească a mea comoara cel care poate înțelege ce am scris aici".


Unde a ajuns acest colier nu se stie, dar a fost pastrata criptograma. Multi cautatori de comori au încercat sa decodeze criptograma, in speranța că soluția le va indica locatia comorii.

În anul 1923, văduva unui anumit Charles Savy a găsit niște sculpturi în stâncile de pe plajă Bel Ombre, din apropiere de Beau Vallon, pe insula Mahé, ca urmare a nivelului scăzut al apei in acel an. Ea a găsit sculptura unui câine, a unui șarpe, a unei broaște țestoase, a unui cal, a unei zburatoare, doua inimi unite, o gaura a cheii, un ochi mirat, o cutie, o cifră pe corpul unei femei tinere și capul unui om.

Un notar public din Victoria a auzit de această descoperire și a înțeles ca respectivele simboluri au fost create de pirați. El a căutat în arhivele sale și a găsit două conexiuni posibile.

Prima a fost un hartă a plajei Bel Ombre, publicat în Lisabona anului 1735. Aceasta specifica: "proprietar al terenului ... la Buse", adica exact porecla piratului.

A doua conexiune a fost ultima dorinta a piratului Bernardin Nageon de L'Estang, poreclit Le Butin, care a murit 70 de ani dupa Levasseur și care a susținut că a intrat in posesia unor comori ale lui Levasseur. Acesta dorinta scrisă conținea si 3 criptograme, dar și 2 scrisori.

Una dintre scrisori era catre nepotul său: "Am pierdut o mulțime de documente în timpul naufragiului. Am adunat deja mai multe comori, dar există încă patru. Le veți găsi cu cheia din combinațiile acestea și din celelalte documente".

Fratelui său i-a scris: "Căpitanul noastra a fost ranit. El s-a asigurat că eram francmason și apoi mi-a încredințat hârtiile și secretele sale, înainte de a muri. Promite-mi că fiul tău cel mare va căuta comoara și va îndeplini visul meu de a reconstrui casa noastră. Ti-am trimis cele trei documente".

Notarul a contactat pe văduva Savy, iar după câteva săpături in zona "ochiului mirat", au descoperit două sicrie conținând rămășițele a doi oameni, identificati ca pirați dupa inelele de aur din urechile lor stângi, precum și un al treilea corp fără sicriu. Insa nicio comoară nu a fost găsită în această locație.

În anul 1947, englezul Reginald Cruise-Wilkins, un vecin al vaduvei Savy, a studiat documentele, dar criptograma a fost mult prea dificil de rezolvat. Acesta credea ca descifrarea ar putea fi realizată numai pornind de la cele două scrisori si cele trei criptograme scrise într-un alfabet misterios, ce pare un rebus sau cel puțin un scris inițiatic care ar putea fi pus în legătură cu simbolismul masonic.

Cruise-Wilkins a descoperit apoi o legătură cu Zodiile, Solomon și cei doisprezece munci ale lui Hercule. El credea ca diferite sarcini, reprezentând Muncile lui Hercule, ar trebui să fie întreprinse în ordine strictă. Camera comorilor ar fi undeva în subteran și trebuie să fie abordata cu atenție, pentru a evita să fie inundata. Aceasta este protejata de maree, care necesită îndiguire pentru a le tine departe, și ar trebui inceputa munca dinspre nord, mai credea Wilkins.

O posibila cheie de descifrare a alfabetului folosit de piratul La Buse


Până la moartea sa, Cruise-Wilkins a căutat și a săpat în insula Mahé. Într-o peșteră, cu excepția unor arme vechi, unele monede și sarcoface ale piratilor, el nu a găsit nimic. A trecut in Lumea de Apoi pe 3 mai 1977, nedecodand complet codul. Fiul său, profesorul de istorie John Seychelles, caută si acum comoara.

duminică, 7 decembrie 2014

Comoara Biciului lui Dumnezeu

Supranumit în unele texte bisericești ca "Biciul lui Dumnezeu", deoarece a cucerit mare parte din Europa cu hoardele de razboinici călăreti si a impus conditii si taxe, inclusiv Papei, Attila a domnit peste huni in perioada 433 - 453.


Se spune ca a avut capitala in apropierea orsaului Tokaj din actuala Ungarie, de unde armatele sale plecau in expeditii si supuneau popoare si unde se intorceau cu bogate prăzi.

Se crede că până si imparatul roman Teodosius al II-lea, ce a domnit pana in anul 450, îi oferea anual lui Atilla un tribut de aproximativ 350 kg de aur, iar Papa Leon I i-a platit 6000 kg aur, pentru a incheia pacea in anul 452.


În aceste conditii, hunii ar fi creat o economie nouă, bazată pe aur, nemaivand atat de multa nevoie să pastoreasca turmele si axandu-sesi mai mult pe prăzi din razboaie.

Attila este menționat ca Etzel în epopeea-legendă Cântecul Nibelungilor, de asemenea ca Atli în legenda nordică „Volsunga Saga” și ca Attilius în „Thidrekssaga”. Attila ar un fi diminutiv al cuvântului „tatăl”, adica diminutivul „tătucul”.

Desi a călărit si luptat in multe expeditii, Attila s-a intors mereu in viată, insa sfarsitul i-a venit tocmai in noaptea celei de-a 300 nunti, in anul 453. Un an mai tarziu, blestemul victimelor l-a ajuns si pe fiul său Ellac, ce preluase comanda armatei si tronul, acesta fiind ucis intr-o batalie.

Imperiul hunilor s-a destramat in urmatorii 20 de ani, iar multi dintre huni s-ar fi retras pe pământurile Rusiei actuale.

Dupa aventurile acestor vieti zbuciumate, a rămas un mister si mai multe legende, care povestesc despre comorile ingropate impreuna cu Attila si mai tarziu cu fiul său.

Atilila ar fi fost inmormantat intr-un sicriu din aur, acest sicriu ar fi fost introdus intr-un altul din argint, iar in exterior, un alt sicriu de fier le cuprindea pe celelealte două. Aurul și argintul se spune că simbolizau statutul de rege puternic, în timp ce fierul desemna simbolic puterea asupra tuturor neamurilor. Impreuna cu Atilla ar fi fost ingropate si insemnele sale regale, armele sale, dar si cele mai pretioase dintre cele capturate in expeditii, bijuterii si alte obiecte personale, dar si multe lăzi cu aur, argint si pietre pretioase.


Însă locatia aceastei fabuloase comori trebuia să fie tainică in fața celor care o cautau. Una dintre legende povesteste ca un grup de oameni au fost trimiși pentru a îngropa comorile si pe Attila, pe timp de noapte, iar apoi toți martorii au fost ucisi. O alta legenda spune ca ar fi fost ingopat impreuna cu mari comori in stepă, apoi mii de cai au călcat în picioare pământul pentru a ascunde locatia mormântului. În timp ce povestile despre locul de înmormântare lui Attila sunt numeroase, există un consens in toate si anume ca a fost ingropat cu una dintre cele mai importante comori din lume.

Desi se crede ca mormintele ar fi undeva la sud de Budapesta, pe un deal aflat intr-o câmpie întinsă, legenda dăinuie in continuare, fiind alimentată mai ales de faptul ca nu au fost încă descoperite locurile de veci si comorile celor doua căpetenii războinice.

luni, 22 septembrie 2014

Unde e ascunsă comoara regelui persan Darius al III-lea ?

Aurul pe care l-a detinut regele persan Darius al III-lea, ce a domnit intre 380-330 i. Hr, este considerat una dintre cele mai mari comori din lume. O parte din aur ar fi fost capturată de catre regele macedonenilor Alexandru cel Mare, când a invins Imperiul Persan, in jurul anului 334 i. Hr. Acesta ar fi pradat visteriile de la Persepolis, Damasc, Susa si Isssos.



Alexandru cel Mare ar fi capturat numai din Persepolis aproximativ 9000 de talanti de aur si 40000 talanti de argint. Un talant cântarea peste 26 kg, dei ar fi vorba doar intr-un singur oras de prada a aproape 1300 tone de metale pretioase.

Istoriograful Diodor a relatat ca Alexandru cel Mare a trasportat comoriile, folosindu-se de peste 3000 de cămile si peste 20.000 de catâri.

Din Persia, Alexandru cel mare ar fi pradat in total 750.000 talanti de metale pretioase, deci aproape 20000 tone. La acestea se adaugă alte bijuterii si obiecte de valoare, care nu au mai fost calculate.

Darius III ar fi reusit sa ducă aurul si argintul care rămăsese neprădat la resedinta sa din Ecbana ( orasul iranian Hamadan de astazi ) si ar fi cerut ca aurul sa fie ingropat undeva intr-o zona apropiată.

Alexandru cel Mare a reusit sa cucereasca si acest ultim refugiu, dar nu a mai gasit nicio comoara, desi trupele sale au cautat-o mai multe săptămâni la rând.

Nu doar trupele lui Alexadru cel Mare au cautat aurul.

250 ai mai tarziu, romanul Marcus Licinius Crassus a devenit si el căutator de comori, purtând chiar un razboi cu un trib din Asia Mică, ce devenise un mică forța in zona, pentru a putea incepe cercetarile.

Iulius Cesar, Marcus Antonius si Nero au trimis de asemenea trupe să cerceteze zona, dar nu au gasit nimic, chiar daca 100 de ani oamenii lor au cautat comoara.

19 secole mai tarziu, Reza Pahlevi, ultimul șah al Iranului, a comandat o expeditie de cercetare. Astfel, in anul 1973, aceasta a fost efectuata de catre americani, cu aparatura cea mai moderna a acelei perioade. Insa nu au descoperit uriasa comoara, care rămâne ascunsa undeva in jurul orasului Hamadan, pe o raza de cativa zeci de km.

Totusi, orasul continua sa ofere comori de arta populara, fiind celebru pentru covoarele lucrate manual.

joi, 18 septembrie 2014

Legenda comorii ascunse într-un tunel de sub râul Someș

În 1705, armata principelui ardelean Rákoczi Ferencz a avut, la Jibou, o confruntare cu armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Principele ardelean a fost înfrânt, iar o legendă spune că, în timpul retragerii, acesta și-a ascuns vistieria armatei sale în tunelul pe sub Someș, pe unde s-ar fi retras.


Legenda și contextul ei sunt redate de scriitorul sălăjean Gyorfi-Deák Gyorgy, într-un volum de curiozități publicat la Editura Caiete Silvane, precizeaza voceatransilvaniei.ro.

Consultând documente și scrieri istorice, autorul povestește cum ”la începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis în 11 noiembrie, curuţii principelui ardelean Rákoczi Ferencz, al doilea cu acest nume, au înfruntat la Jibou armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville.

Oamenii lui Rákoczi aveau misiunea să creeze un sistem defensiv care să nu permită trecerea austriecilor prin strâmtorile Someşului. Ei au încercat să sape o linie de tranşee şi şi-au construit două redute, una pe dealul Cigleanului şi una dincolo de valea Agrijului, unde şi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile şi datorită apariţiei bruşte a austriecilor, care, conduşi de un ţăran bătrân, şi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sărată, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaţiile neterminate n-au fost de nici un folos.

Principele dispunea de „patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi’, faţă de 20.000 de nemţi, „comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos, cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klockesperg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grănicerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară până la un loc.”

Aici îi aşteptau soldaţii ridicaţi din rândul iobagilor de diferite naţii, comandaţi de Esze Tamás, care au luptat cu îndârjire, până au fost măcelăriţi aproape cu toţii. Protejat de scutul lor, „Rákoczi abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada nemţilor”.

La izbânda austriecilor a contribuit şi atitudinea duplicitară a contelui Károlyi, care, la auzul bubuiturilor de tun, ar fi trebuit să atace duşmanul din spate cu unul dintre regimentele de cavalerie şi să-l prindă într-o încercuire, dar care a preferat să stea pe loc, să aştepte şi să se retragă fără să se fi angajat în luptă.

Legenda zice că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate.

Alţii se îndoiesc de existenţa comorii. Ei povestesc că Râkoczi n-ar fi avut timp să facă asta, deoarece după el s-au repezit mai mulţi ostaşi călări („ráczok”) şi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmăritorii s-au apropiat prea tare, fugarul şi-a golit toţi săculeţii, toate buzunarele de bani şi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au văzut monezile strălucitoare, soldaţii şi-au strunit caii şi au descălecat să-i adune, ba chiar s-au şi ciondănit oleacă, vreme în care principele a reuşit să scape. Legenda zice că era atâta aur, încât cătanele le-au îndesat în buzunare până au stat să le plesnească.

Apoi au sărit din nou în şa şi ar fi continuat urmărirea, dar n-au mai ştiut pe unde să meargă mai departe, deoarece principele, prevăzător, a folosit un şiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Szent Lászlo (Ladislau cel Sfânt), cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemă la care a recurs apoi şi Negru Vodă când l-au strâmtorat tătarii (1241): şi-a schimbat calul cu unul ale cărui potcoave fuseseră puse de-a-ndoaselea, astfel încât el să fugă înainte, dar urmele să arate că a venit.

Încurcaţi de acest vicleşug, urmăritorii au fost nevoiţi să revină în tabără. După ce-au scăpat de muştruiala cuvenită, s-au întors la trupă şi au început să se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au băgat mâna în buzunar, ca să scoată un ban de arătat, n-au găsit decât numuliți, aceste discuri lenticulare de calcar, ca nişte monede. Furioşi, au început să suduie şi le-au azvârlit cât colo, „mama lui de alchimist, ne-a păcălit cu aurul său fals”. De atunci, zice legenda, bănuţii se găsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte părţi ale văii Someşului şi în Albeştii de Argeş, unde mai pot fi întâlniţi, numuliţii poartă numele de „banii dracului’. Dar în Jibou bătrânii consideră că preschimbarea aurului în piatră a fost o minune cerească, care a permis unui suflet nobil să scape nevătămat şi să reia apoi lupta împotriva celor care „au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier”, precum a lăsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci”, spune Gyorfi-Deák Gyorgy

Ce sunt numuliții

Gyorfi-Deák Gyorgy spune că numuliții sunt căsuţele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trăit în Terţiarul vechi, într-o vreme când la 50-100 de metri deasupra plaiurilor noastre vălurea oglinda unei mări calde, care apoi s-a evaporat şi a lăsat în urma ei salinele de la Dej, Turda, Cojocna, Sic și altele, mai precizeaza voceatransilvaniei.ro.

duminică, 31 august 2014

Harta comorii și povestea căutării tezaurului de la Baia de Aramă

Pe 12 noiembrie 2013 izbucnește un urias scandal, într-un loc dedicat rugăciunii si păcii sufletești: curtea unei mănăstiri. Miza războiului este aurul, foarte mult aur, un tezaur imens îngropat acum trei secole de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Tezaurul, dacă exista si ar fi fost descoperit, ar fi reprezentat una dintre cele mai mai comori din lume. Cel putin aceasta sperau arheologii si cautatorii de comori să descopere sub Biserica Sfinții Voievozi din Baia de Aramă.

"Sa nu spui niciodată "niciodată". Nu putem pretinde că știm totul despre Brâncoveanu. In teorie nu putem exclude că ar exista acolo un tezaur ascuns. Trebuie sa elucidăm chestiunea. Aurul îți ia mințile. Mai ales când aurul devine p legendă, îți poate întuneca judecata", declara Ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Goana dupa tezaurul ascuns începe în anul 1997, când sute de persoane iau cu asalt zona, auzind de la alții ca s-ar săpa după o comoară. Incidentul este confirmat de către polițiști. Un subcomisar de la Poliția Mehedinți a precizat că "au încercat să sape sub altarul bisericii, dar apoi altarul a fost betonat", când Poliția intervenit.

Dar Baia de Aramă nu s-au liniștit, din cauză că respectivele căutări au fortificat legenda comorii.

În anul 2008, un reporter aude povestea si purcede sa găsească adevarul. Astfel, acesta află că totul ar fi pornit de la unul sau mai multe documente, descoperite in anul 1996, în timpul lucrărilor la altarul bisericii.


Documentul se afla intr-o cutie neagră de tablă, alaturi de alte documente. La un moment, documentele ar fi ajuns la un avocat al aparării, care le-a xeroxat, apoi le-a predat înapoi, cand a fost solicitată aceasta.


Dacă originale există si copiile sunt dupa documente autentice, acestea ar fi cu adevarat explozive, fiindca sunt semnate chiar de către Constantin Brâncoveanu. În document se vorbește despre un tezaur pe care domnitorul l-ar fi ascuns la Baia de Aramă.

Actul este împărțit în patru scrieri, dintre care una pare să fie un testament redactat în limba română, dar cu litere chirilice.

Cu Mila lui Dumnezeu, eu, Basarab Voievodul Constantin Brâncoveanu, Domn al Țării Românești, azi leatul 1703, împreună cu Starostele băieșilor Milco Băiașul si cu Banul Olteniei, Constantin Brăiloiu, am hotărât, în Băiașa de Sud, Cornet, la hotarul Bulbei, să îngropăm, de la Crucea Sfântului Altar, la patru picioare, un cazan și mai jos Visteria Domnească și nimeni să nu îndrăznească să tulbure decât în folosul monastirii. Am scris aceasta în taină în luna maiu, ziua a saptea, 1703 și încă blestem am pus, din porunca mea, cu mila lui Dumnezeu Domn, eu, Basarab boierul.

Documentul are semnăturile celor care l-au redactat, iar sigiliul, studiat după copiile xerox, a fost declarat autentic de către specialiști.

A doua parte a documentului este o schiță, care pare sa indice că sub mânăstire s-ar găsi o grotă, iar în grotă ar fi aurul.


Un căutator de comori din zonă spune că a descifrat inventarul comorii, printre care s-ar găsi 10 lăzi de aramă umplute cu ducați, 3 gropi cu galbeni ( 99 de poveri) astupate cu var, argintărie, arme, 3 butoiașe (unul cu 3 cutii cu odoare mânăstiresti, al doilea gol, dar cu o capcană cu otravă, iar al treilea cu arhiva și sigiliu). În total, se crede că tezaurul ar conține 20 de tone de aur.

Documentele ar indica două căi de acces spre comoară.

Una este în interiorul bisericii si este extrem de complicată și periculoasă: trebuie să fie urcată scara ce duce la clopotniță, apoi să se spargă zidul ce duce la intrarea într-un tunel. Apoi trebuie să se străbată acest culoar, care are capcane greu de interpretat si de evitat, marcate pe schiță cu semne care nu au putut să fie descifrate. Urmează alte scări cu țepe ascunse, apoi o mică fereastră sau deschizătură spre o cavitate, iar în aceasta, o ușa blocată cu jug, de fapt intrarea în grota cu comori.

A doua cale de acces ar fi în afara mânăstirii și ar consta într-un tunel săpat în stâncă, aflat la aproximativ 7 metri sub pământ. Cu un semn ciudat este marcată pe schiță locația cazanului cu aur, despre care se vorbeste în asa-zisul testament. Obiectul pare așezat sub altarul bisericii ( sub o lespede ) și ar putea sa fie o momeală amplasată special pentru căutatorii de aur, pentru ca ei să creadă că au descoperit întreaga comoara. La acest cazan s-ar fi încercat să se ajungă în anul 1997.

Lăcașul a fost spart de mai multe ori si diverse persone au săpat ilegal gropi, conform preoților si altor martori. De asemenea, de pe un zid a dispărut și un semn grafic, care apare și pe document, un fel de semnătură secreta, denumită "chirogramă".



Pe 11 noiembrie 2013, după ce au obținut aprobări, arheologii au încercat sa realizeze mai multe cercetari, pentru a lămuri misterul. Dar au întâmpinat probleme, însă au descoperit si dovezi ale săpăturilor ilegale. Arheologii au săpat 3 metri cu excavatorul, apoi au ajuns la stâncă. Din această cauză, au realizat un orificiu cu freza si au ajuns la o cavitate, în care a fost introdusă o camera video.

Apoi au încearcat să realizeze o a doua gaură, dar oblic. Însă la 3 metri foreza s-a blocat, din cauză că au ajuns posibil la o cavitate, după cum credeau arheologii.

Foreza nu a putut să fie extrasă, iar camera video nu poate fi introdusă, deoarece orificul era ocupat de foreză. E posibil ca vârful forezei să fi ajuns la o structură de lemn, credeau arheologii, care au explicat că tipul de foreză folosită forează în stâncă, dar se înfundă în pământ și se blochează în aer, dacă ajunge într-o cavitate sau o grotă, din cauza că îi pică la freză, în virtutea gravitației, capătul flexibil.

Apoi cercetările s-au blocat de asemenea, din cauză că arheologului i s-a facut plângere penală, iar acesta a ajuns pentru câteva ore la Poliție.

Când a revenit si a analizat imaginile din cavitatea la care s-a ajuns prin orificiul de la prima gaura forată, echipa a observat filmate mai multe insecte, la 6,40 metri adâncime. Arheologii au dedus că este posibil ca în pământ să fie o cavitate cu oxigen, cu excepția cazului că insectele au ajuns acolo în timpul lucrărilor.

A doua zi, când se încearca să fie continuată forarea, arheologilor le-a fost interzis accesul. Poliția a declarat ulterior că nu a emis nici un ordin de restricție.

Până la urmă arheologiii au reușit să intre în zona de cercetare, dar a reizbucnit scandalul, care a durat o jumătate de zi.

Arheologii au cedat si au plecat, cu speranța că este o problemă temporară, mai ales autoritatile au spus că autorizația este legală si nu s-a încălcat legea, iar cercetările vor fi continuate.

Însă trei zile mai târziu, datele problemei s-au schimbat: s-a considerat că au fost depășite limitele autorizației și că s-au făcut deteriorări ale lăcașului de cult. Gropile au fost astupate, iar pământul a fost tasat mecanic.

În final, misterul a rămas nedeslușit, iar presupusa comoară, evaluată ca având 20 de tone de aur, nu a văzut lumina zilei.

Nota: Acest articol este un rezumat al unui reportaj video, transcris în mod sintetizat si completat pe alocuri de către Harta Comorii. Mai multe informatii le puteti gasi in reportajul original, cu o durata de 30 minute, realizat de către Antena 3.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Legenda comorii de la fortificația antică Cetățuia, Moșna (video)

L E G E N D A

Legende si povesti din folclorul popular inconjoara cu o aură de mister fortificația antică Cetățuia de lângă Moșna. Unii localnici cred ca acolo s-ar afla intrarea in "palatele subterane a lui Zamolxis", altii cred ca locul ascunde o comoară blestemată.

Alti sateni sunt de părere că sub de la fortificația antică Cetățuia este ascunsă o comoara a turcilor, intr-un "beci încuiat cu un lacăt cât un ceaun", dar că turcii au aruncat blesteme asupra tezaurului, încat „căutătorii de comori rătăcesc, ca duși de o putere întunecată, si când se trezesc, îsi dau seama ca se află la kilometri distanță de cetate".

Se spune că unii săteni au si dezgropat in trecut intrarea intr-un tunel si ca respectivul culoar subteran ar lega fortificația antică de sat, iar altii povestesc ca acum peste un secol ar fi existat o ușă metalică.

Altii, mai calculați, cred ca, dincolo de aceste legende, aceste posibile galerii ar putea sa fi existat, dar ca și cale prin care locuitorii sa îți salveze viata, dacă ar fi fost cucerita fortificația antică.

Mai sunt unii, foarte mistici, care povestesc ca uneori se arată, ca din neant, peste fortificație, niste porți mari cu lacăt, altii ca ar fi fost vazute niste flăcări, despre care cred ca ar marca intrarea in adevaratele galerii ce duc spre locul comorii.

Pe langa legendele supranaturale, mai există si latura arheologică a legendei. Se spune ca in anul 1966, au fost efectuate aici săpături arheologice, de către o echipa condusa de un arheolog si un muzeograf, care ar fi dezvaluit, in partea vestică, in "interiorul" fortificației antice, prezența unor resturi de locuire din secolele III-II î.Hr. Insa aceste indicii nu ar fi fost descoperite in exterior, ceea ce ar fi cu siguranta destul de ciudat.

In interiorul protejat ar fi existat locuinte, cercetarile arheologice relevând obiecte casnice de ceramica, precum si arme, dar si ceva despre care se crede ca ar fi mormântul unei căpetenii militare.

Cercetarile arheologice nu au mai continuat atat din lipsa de fonduri, cât si din cauza ca muzeograful a fost ucis de un val de pământ, care s-ar pravalit peste acesta.

Cetatea de la Moșna este situata la trei kilometri si jumatate de sat, la inaltime suficienta pentru a oferi o buna vizibilitate. Zidurile ar avea 3 metri grosime, iar dupa unii cercetători, chiar 6 metri grosime.


În realitate, la o inaltime dominanta, din zona estica a Podisului Central Moldovenesc, se afla punctul numit Cetățuie si care cuprinde o incinta aproape pentagonala, mult aplatizată, orientata NV-SE, cu suprafata de circa 9 ha.

Este apărata natural pe latura de sud, si prin val si șanțadancit, pe cele V, NV, N si NE. In zona mediana a partii de sud se afla o movila cu d = 80 x 60 m si inaltimea = 10 m. In prezent valul cetatii are inaltimea cuprinsa intre 0,75-3 m; șanțul, cu profilul in forma de palnie, este adanc de 3-4 m si lat de circa 12-15 m.






Prin cercetarile intreprinse s-a constatat ca lipsesc resturile de locuire in afara cetatii. Sistemul de aparare este compus din val si sant. Valul are doua componente: partea inferioara (valul propriu-zis), cu constructie simpla – pamant rezultat din saparea santului; partea superioara consta dintr-o depunere alcatuita din resturi de locuire (complexe in situ de chirpic ars, fragmente ceramice etc.), groasa de 0,20-0,60 m, fara a avea legatura cu partea inferioara.

Resturile de locuire scad spre interiorul cetatii. Ceramica de tip bastarnic, precum si amforele cosiene pledeaza pentru datarea acestor locuiri in sec. III-II i.e.n. S-a constatat ca marea cantitate de lipituri arse provin de la incendierea unor locuinte de suprafata, construite pe cea mai mare parte a traseului valului. Aceasta locuire este ulterioara perioadei de constructie a cetatii.


Cercetarile au permis constatarea unor asemanari tipologice (forma, dimensiunile, elementele de fortificatie, structura simpla a valului) cu cetatea II de la Stancesti-Botosani.

In perimetrul cetatii s-au gasit si cateva piese de silex, intre care un burin de unghi, din silex de Prut, puternic patinate, provenind dintr-o depunere aflata la baza valului, datate in gravettianul final.

Tot in perimetrul cetatii, in 1896 s-a descoperit un depozit de obiecte de bronz, alcatuit din 10 seceri si 2 celturi, iar in 1938 a fost gasită încă o secere cu cârlig.

Mai jos puteti viziona un reportaj despre legenda comorii din Cetatea de lângă Moșna, județul Iași.

luni, 10 februarie 2014

Video: Unde e ascunsă comoara lui Constantin Brâncoveanu?

Un adevărat scandal s-a iscat la sfârşitul anului trecut în localitatea Baia de Aramă, din judeţul Mehedinţi, pentru o presupusă comoară a lui Constantin Brâncoveanu, care ar fi ascunsă sub Mănăstirea „Sfinţii Voievozi“, construită de domnitor în anul 1700.


După ce ani întregi căutătorii de comori au săpat ilegal în zona mănăstirii, în luna noiembrie a anului trecut, o echipă de cercetare de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj a început să sape chiar lângă zidul bisericii, în căutarea aceleiaşi comori. Localnicii, dar şi preoţii, au chemat autorităţile, susţinând că, de fapt, arheologii sunt mână în mână cu căutătorii de comori. Ştiu istoricii unde se află cu adevărat comoara lui Constantin Brâncoveanu? De ce nu a fost ea descoperită până acum? La aceaste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns istoricii Dan Falcan şi Corneliu Riegler, într-o ediţie specială, moderată de Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, transmisă la Adevărul Live.

Povestea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a sfetnicului şi unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzinno, este, de fapt, istoria unei familii puternice, bogate şi influente, aflată timp de jumătate de veac la conducerea Ţării Româneşti.

Pentru a vizona materialul, dati click AICI.

duminică, 2 februarie 2014

Pierdutele corăbii din deșert

După Războiul Civil din SUA au inceput să fie povestite legende despre corăbii stravechi ingropate în ținuturile deșertice de la nord de Golful California.

"Un muntean, ce prin furtună se zărea
Venind din cel mai depărtat pustiu
Cu pași mari pe uliță ținea,
Plin de smaralde, un vas auriu.

El puse două degete la gură,
Șoptind cu o voce nesigură,
Apoi mâna-n vânt o ridică,
Și cu glas tare el strigă:

"În deșert gasit-am o corabie ascunsă,
Nu știu cum e-n nisip ajunsă,
Monezi de aur în pustiul cenușiu
Fac deșertul să fie auriu."

1875 Joaquin Miller , The Ship in the Desert,
Versiunea Roberts Brothers.



Cele patru legende

1. Legenda principală, cunoscută ca și "Corabia pierdută" sau "Galionul spaniol", a apărut la scurt timp după inundațiile provocate în anul 1862 de către fluviul Colorado. Colonelul Albert S. Evans a povestit că în anul 1863 a văzut o corabie în deșert.

In august 1870, în publicația Daily News din Los Angeles era publicat un articol în care corabia a fost descrisă ca fiind jumătate îngropată într-o mlaștină uscată, la vest de Dos Palmas ( California) și la 40 de mile nord de Yuma, Arizona. Respectiva zonă nu era corect cartografiată in acea perioadă și e posibil să fi fost vorba de alte zone, cum ar fi Soda Springs, Indian Springs și Bitter Spring. Mai multe expeditii au fost trimise pentru căutări, dar corabia parcă dispăruse din nou în nisip sau noroi. Unii credeau că de fapt corabia era una a piraților, plină cu comori prăduite, iar alții că este Iqueue, o navă de răzvrătiților spanioli.

2. O altă variantă a legendei, despre o ambarcatiune cu cap de șarpe, a început să circule in jurul anului 1900, fiind raspândită prin viu-grai de către mexicanii și indienii care locuiau în regiunea de deltă a râului Colorado, în apropierea bazinului Laguna Salada. Nava era descrisă în mod consecvent ca fiind o barcă deschisă, cu scuturi metalice rotunde pe laturile sale, asemănătoare cu bărcile vikingilor, aflată undeva la vest de Mexicali, Mexic. Se spune că în jurul anului 1933, Myrtle Botts, un bibliotecar din Julian, California, s-a întâlnit cu un prospector bătrân, care i-a arătat fotografiile a ceea ce el îi spunea că este un vas al vikingilor. Bătrânul i-ar fi explicat cărarea de urmat, dar fără să îi arate locația acestei amabrcațiuni, spunându-i că drumul nu mai putea fi urmat, deoarece fusese uzurpat de un cutremur.

3. Corabia perlelor, a lui Juan De Iturbe, este o altă legendă, dar care poate să fie o variație a poveștii galionului spaniol. Însă aceasta variantă istorisește că ambarcatiunea era ingropată undeva în dealurile de nisip din vestul regiunii El Centro din California. Descrierea acestei corăbii o apropie mai mult, prin dimenisune, de una dintre caravelele mici ale lui Cristofor Columb. Documente din Noua Spanie ( Mexic ), din secolul al 15-lea, indică faptul că familia De La Cadena ar fi avut monopol pentru exploatarea perlelor în Baja California. Povestea spune că în anul 1615, exploratorul spaniol Juan De Iturbe ar fi navigat cu o caravelă spre Golful California și o furtună l-a împins, printr-o strâmtoare, în lacul Cahuilla, care era aproape secat. Împotmolindu-se și fiind în imposibilitatea de a naviga din nou, Iturbe ar fi părăsit ambarcatiunea și s-a intors după ajutor către cea mai apropiată așezare spaniolă, părăsind comoara de perle negre. Însă despre explorator nu s-a mai auzit nimic. Există povești că această corabie împotmolită a fost descoperită și jefuită în anul 1774.


În anul 1917, un fermier din El Centro, pe nume Jacobsen, a spus că a găsit corabia și în ea un pumn de bijuterii, pe care le-a vandut în Los Angeles, și că a folosit lemnul de la corabie pentru a construi un grajd. Totusi, despre corabia cu perle s-a zvonit că ar fi fost găsită în anii 1970 de câțiva căutători de comori, care a ținut secretă descoperirea.



4. O altă legendă este cea a feribotului, care a apărut probabil din efortul de a explica sau demitiza legenda galionului spaniol. Un feribot cu câtiva oameni, care transporta în secret cantităti importante de aur, ar fi fost abandonat în timpul unei inundații din Colorado, blocat in nisipurile din delta fluviului. Din feribot nu ar mai scăpat cu viață nici un membru al restrânsului echipaj. Alții susțineau că feribotul ar fi fost tractat prin deșert de către un supraviețuitor, cu ajutorul unor animale, până când animalele de corvoadă și omul au murit. Ambacatiunea ar fi rămas împotmolită în nisip moale si instabil, iar în timp s-a scufundat. Povestea feribotului s-a schimbat de-a lungul timpului de mai multe ori decât povestea galionului pierdut.




Evaluarea legendelor

De la un povestitor la altul au fost create diverse variații fictive ale legendelor corabiilor pierdute. Dacă a existat un dram de adevăr, acesta probabil de mult a fost pierdut. Din această cauză, căutarea și descoperirea rămășițele unor astfel de ambarcatiuni pierdute în deșert ar fi foarte dificilă si probabil fără sorți de izbândă.

Se zvonește că armata ar fi efectuat o intensă cercetare aeriană în zonă, dar nu a prezentat nici o informație cu privire la acest proiect semi-secret. Căutări aeriene care utilizează scannere ale solului ar fi putut dezvălui rămășițele navelor îngropate sub dunele de nisip. Nici o agenție guvernamentală nu a confirmat că a desfășurat un astfel de proiect de cercetare sau nu a prezentat nici un fel de concluzii.

Din această cauză, indiferent dacă sunt sau nu reale, legendele corăbiilor îngropate rămân în continuare o sursă de inspirație, alimentând entuziasmul căutătorilor de comori.

joi, 9 ianuarie 2014

Comoara călugărilor iezuiți

Unii preoți iezuiți, pe lângă misiunea de salvare a sufletelor necredincioase, mai aveau si pe aceea de a îmbogăți biserica. Prin călătoriile lor în Noua Lume, ei au profitat de zăcămintele descoperite de către localnici, pe care i-au determinat să lucreze pentru biserică în mine. Aurul si argintul extras era destinat pentru a fi trimis în Spania.

Undeva în jurul anului 1635, mai multi preoți se stabiliseră la Mănăstirea Plazuela din Cochabamba ( Bolivia ), aflată la intersecția dintre râurile Inquisivi și Ayopayo. Această zonă era foarte bogată în aur și argint, iar mănăstirea devenise un centru de coordonare a exploatărilor. Cantități importante de metale prețioase ar fi fost extrase de aici pentru a fi trimise în Spania .

Regele Spaniei ar devenit atent la bogatia si puterea tot mai mare pe care iezuiții le acumulau.


Zvonurile că preoții doreau să inființeze o colonie independentă în America de Sud au trecut oceanul. Astfel, regele a ordonat în anul 1767 ca toți iezuiții să fie expulzați din Noua Lume.

Spaniolii ar fi trimis o armată pentru a crea blocade în trecerile din munti, prevenind transportul aurului de catre iezuiți.

Preoții din Plazuela erau constienți că era doar o chestiune de timp înainte ca forțele spaniole să îi atace și au adunat intr-un loc toate minereurile extrase și odoarele bisericești de la mănăstire. Ei au apelat la ajutorul a 500 de băștinași și au ales locul unde să ascundă comoara.

Legendele locale amintesc despre o două gropi uriase săpate în zona. Despre una se spune că ascunde rămășițele a 300 de băștinasi care au murit de febra galbena, iar despre cealaltă se afirmă că deține rămășițele altor 200 de localnici, fără referire la cauza decesului. În orice caz, nici un localnic din cei 500 care au ajutat la transportul si ingroparea comorii nu ar supravietuit decat puțin timp după eveniment, lasandu-si familiile fără ajutor.

În 1778 spaniolii au intrat în Plazuela. Ei au descoperit mănăstirea părăsită, dar fără bogățiile pe care se așteptau să le găsească. Ei au chinuit si torturat pe băstinași, in incercarea de a afla locația comorii, dar intr-un final, soldatii spanioli au plecat cu buzunarele goale. A rămas doar legenda comorii preoților iezuiți.

***

După peste un secol, în 1910, o femeie pe nume Corina San Ramon aborda cu o propunere pe renumitul inginer minier Cecil H. Prodgers.

Cecil Herbert Prodgers

Bunicul doamnei San Ramon fusese prefect de Callao în 1778, iar fratele acestuia a fost unul dintre ultimii iezuiți care părăsiseră Plazuela. Preotul iezuit se numea Gregorio San Ramon, iar in ultimele clipe ale vietii lasase fratelui său următoarea descriere a locației comorii:

"Există un deal de pe malul stâng al râului Sacambaya, vis-a-vis de Mănăstirea Plazuela. Este abrupt și acoperit in mare parte cu o pădure. Doar partea de sus este acoperită cu iarbă deasă si înaltă. Undeva in mijloc, sub această iarbă, există o piatră mare în formă de ou, atât de mare încât a fost nevoie de cinci sute de indieni să o ducă acolo. Dacă dai aceasta piatra cumva la o parte si sapi sub această piatră, la cinci pasi vei găsi acoperișul unei peșteri mari, pentru care a fost nevoie de cinci sute de indieni, timp de doi ani și jumătate, să o excaveze. Incaperea are o lungime de 24 de picioare și există două compartimente și un pasaj lung și îngust care duce la o camera de pe latura de est, la două sute de pași depărtare. Acolo e o ușă, dar trebuie deschisă cu mare putere. Ușa este din fier masiv. În interior spre dreapta, lângă perete, vei găsi o icoană a Fecioarei, din aur pur, de trei metri înălțime, iar ochii sunt două diamante mari. Această icoană a fost pus acolo pentru binele omenirii. Dacă vei merge în continuare de-a lungul pasajului, veți găsi în prima camera 37 de grămezi de aur si multe ornamente de aur și argint, precum și pietre prețioase. La intrarea în a doua cameră vei găsi, în colțul din dreapta, o cutie mare fixată cu bare de fier. În acest cufăr sunt 90.000 de bani de argint și 30 de pungi cu bani de aur. Ascunse în scorburi, de pe fiecare parte a tunelului și în cele două camere sunt în total 160 de grămezi mari de aur, care valoreaza cât 60 milioane de bani din argint. Mare grijă trebuie să ai la intrarea in aceste camere, au fost împânzite cu otravă suficientă să omoare toti soldatii din regimentul trimis de Rege. Pereții celor două camere au fost consolidati cu blocuri mari de granit, de la acoperiș până jos inaltimea fiind de peste 5 picioare. În partea de sus a acoperisului exista trei terase pline cu pietre grele si pământ. Daca le vei putea cumva înlătura, vei gasi intrarea intr-un tunel prin care doi oameni pot merge cu ușurință, traversa râul și ajunge la mănăstire, biserică și alte clădiri."

Propunerea doamnei San Ramon a fost de a împărți comoara cu domnul Prodgers, dacă acesta o va descoperi. Prodgers a acceptat. Ea i-a oferit pe lângă informațiile de mai sus și ajutorul unui indian bătrân pe nume Jose Maria Ampuera, care fusese nepotul unuia dintre cei care ajutaseră la ascunderea comorii și pe care oș plătise preotul San Ramon pentru a supraveghea locul.

Prodgers l-a găsit în anul 1905 pe bătrânul Ampuera, care avea peste 100 de ani și care traia în orașul Cuti. Acesta i-a spus că președintele Boliviei, Melgarejo Valencia, a cautat in Negro Muerto după comoară, dar a făcut cercetările pe partea greșită a râului Sacambaya. Locația comorii ar fi fost un deal numit Caballo Cunco.

Privire de pe un platoul de langă râul Sacambaya din Bolivia

Prodgers ar fi inceput cercetările și ar fi găsit piatra in forma de ou, exact unde Ampuera i-a spus că este.  Apoi a dinamitat piatra și a început să sape în acel loc. El ar fi găsit un acoperiș contruit din cărămizi și plăci de ardezie. În timp săpăturilor, a scris intr-un jurnal : "Am găsit o lespede galbenă cu flori frumos gravate pe ea, nu mai exista nici o îndoială în mintea mea că voi descoperi comoara".

Săpăturile au fost dificile, mai ales că localnicii se temeau, considerand că de fapt acestea sunt un afront la adresa lui Dumnezeu. Când săpau, sunstanțe nocive ar fi intoxicat mai multi localnici, ce au renuntat la ajutorul oferit. Până la sfârșitul anului 1907, Prodgers nu ajunsese nici pe departe la adâncimea de care avea nevoie. El a decis să se intoarcă în Anglia pentru a aduna o echipă. De data aceata devenise insă sceptic si nu a fost capabil să se mai întoarcă.

Ziar londonez din 15 august 1912, care aminteste despre căutările comorii

Se pare că Prodgers ar discutat despre descoperirea lui cu un miner pe nume Tredennick, care a plecat peste ocean fără sa anunte si a cercetat zona in perioada de după anul 1921, săpând numeroase tuneluri. Ca o ultimă incercare, el ar dinamitat un tunel săpat de el, care ar fi cauzatm după spusele lui, o prăvălire sunterană. De ce nu a mai continuat căutările tocmai atunci, nu se stie.

În 1920, Prodgers făcuse o înțelegere cu un doctor pe nume Dr. Edgar Sanders. Prodgers i-a dat lui Sanders toate detaliile, cu condiția ca intelegerea initiala cu Corina San Ramon să fie onorată.

Dr. Edgar Sanders

Sanders a plecat în 1925 cu un grup mic, dar a găsit o altă piatră, lunga de 618 de picioare si lată de 128 picioare, având forma unui dreptunghi aproape perfect. Piatra ar fi fost cunoscută ca Square Heap Stone. Sanders a crezut că tezaurului este sub această piatră și că piatra era de fapt acoperișul camerelor subterane cu comori. În apropiere, el a descoperit si un tunel.

Sanders și grupul său s-au bazat mai mult pe localnici pentru sapaturile necesare. A început să dezgroape tunelul. Pe masura ce au progresat, au descoperit peste un crucifix de argint.

Crucifixul descoperit de către Sanders


Patru metri mai departe, au întâlnit un morman din pietre mari si pământ, aproape ca un perete, in care era o gaură în care se afla o cutie de lemn. Săpaturile s-au oprit si cu toții sau adunat in jurul cutiei.

Sanders a scos caseta putrezită și a rupt-o cu mâinele, râmânandu-i in palme un manuscris. Cu localnicii și grupul său din Anglia in jurul său, convinsi că au ajuns la încăperile comorilor, Sanders a citit cu voce tare pergamentul:

"Tu, cel care ai ajuns la acest loc, indepărteaza-te. Acest loc este dedicat lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar pe cel care îndrăznește să intre, o moarte dureroasă îl așteaptă în această lume și o condamnare veșnică în Lumea cea de Apoi. Bogățiile aparțin lui Dumnezeu Stăpânul Nostru și nu sunt pentru oameni. Retrage-te și vei trăi în pace, iar binecuvântarea Învățătorului îți va face viața dulce, iar tu vei muri bogat la bătrânețe, cu toate bunurile pe care ți le-ai doriin această lume. Ascultă de porunca lui Dumnezeu Atotputernicul, Stăpânul Nostru nostru în viață și în moarte. În numele lui Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin".

Localnicii au auzit textul citit si au refuzat să continue. Cu totii au părăsit locul si au renuntat la excavarea tunelului, iar Sanders a fost în imposibilitatea de a continua pe cont propriu. Sezonul ploios era deja aproape, iar orice speranță de a continua munca si a indeparta numerosii bolovani grei era pierdută. Nici un localnic nu dorea sa îi mai ajute.

Sanders s-a întors în Anglia și a găsit rapid investitori. A format un nou grup, in care a mai coptat 22 de persoane. A obinut si echipament format din generatoare, pompe și utilaje. Au plecat de la Liverpool pe 15 iunie 1928.

Evidență cu îmbarcarea de la Liverpool

Au ajuns in Bolivia, au golit tunelurile și au îndepărtat pietrele. Apoi au dat de capătul tunelului.

Localnicii le-au spus că stiau de la strămoșii lor că există trei uși de fier, către trei camere la care se ajunge prin trei tuneluri astupate.

S-au intors înapoi la uriasa piatra si au inceput sa caute alte intrări de tunel, care i-ar fi putut duce în camerele subterane.

Echipa lui Sanders, in 1929


Oamenii Sanders au inceput sa sape la intamplare pe langa piatră, cu credinta ca tezaurul iezuiților se află chiar sub aceasta, insă la un moment dat ar fi terminat resursele financiare si ar fi renuntat la cautari. O varianta a legendei locale spune ca trei localnici l-ar fi gasit intr-o dimineață pe Sanders cu două cupe de aur în mâini, râzand nebuneste, ca si cum ar fi fost otravit de ceva care i-a luat mintile.

***

Aici se incheie legenda comorii preoților iezuiți, despre care se crede că ar fi ticluit mai multe ascunzatori false, care nu adăpostesc comoara, doar pentru a pune pe drumuri gresite pe soldații regelui Spaniei si, fără să își dea seama, si pe căutătorii de comori, de-a lungul secolelor, inclusiv până in zilele noastre.

Cine știe pe unde este ascunsă comoara.. Poate chiar a fost descoperit uriașul tezaur, iar intreaga legendă a fost refabricată pentru a ascunde adevărul. Ori poate preoții iezuiți au reusit de fapt să transporte aurul. Oricare dintre variante este posibilă.