Comoara de la Chiciura, descoperită de un pasionat detectorist

Detectoristul Marius Irimia a descoperit un tezaur compus din 92 de denari imperiali romani, inclusiv vasul de tezaurizare ( ulcică), pe un deal dintre comunele Ștefan cel Mare și Dragomirești, într-o zonă căreia localnicii îi spun Chiciura, anunță Mesagerul Neamț.

Tezaurul a fost predat conform legii Direcției pentru Cultură Neamț și va fi transferat la Muzeul de istorie, unde, după expertiză, vor fi datate oficial monedele și se va stabili valoarea finanicara a acestora.

Marius Irimia a mai făcut in trecut descoperiri, pe care le-a predat conform legii, desi încă nu a primit recompense materiale până acum, mai precizează sursa citata.

Sursă imagine si articolul complet le găsiti AICI.

3 comori au fost descoperite în Buzău, cu ajutorul detectoarelor de metale

O comoară de câteva kilograme, ce contine 162 de monede medievale din argint, a fost gasita de un tânăr de 22 de ani in satul Săsenii Vechi ( comuna Verneşti, județul Buzău ), cu ajutorul unui detector de metale, intr-o padure de fag.

Monedele sunt austro-ungare si poloneze, din secolele XVI-XVII, iar descoperitorul a precizat că le-a gasit întâmplator, intr-un weekend, când a inceput sa detecteze prin padurile apropiate. Comoara se afla intre doi copaci, intr-o groapă de la suprafata, acoperită cu pământ. Asadar, probabil proprietarul a ascuns in graba comoara si nu a mai reusit să o recupereze. Tezaurul a fost predat la Muzeul Judeţean de Istorie Buzău, iar descoperitorul va trebui să fie recompensat conform legii, un premiu binemeritat, mai ales ca este șomer. Comoara este una foarte valoarosă, cele mai multe monede fiind din perioada împăraţilor austro-ungari Ferdinand I şi Maximilian.

Ulterior, acelasi detectorist a mai găsit  într-o altă locaţie 40 de monede ce datează din secolul XV.

O a treia comoară a fost descoperită de un alt detectorist in satul Pardoș, unde a găsit 50 monede de argint ( aspri otomani ), în greutate totala de aproximativ 1,5 kg.

Monedele sunt din secolul XVIII si vor fi expertizate de specialistii de la Bucuresti. Fiecare monedă cântăreste intre 25 si 32 grame. Monedele au fost predate Muzeului Judeţean de Istorie Buzău. După evaluare se va stabili si oferi de asemenea o recompensă si pentru descoperitorul acestei comori otomane.

Un cuplu a descoperit o comoară într-o pădure din Vâlcea

Un cuplu a descoperit o comoară în pădurea din localitatea Bujoreni, județul Vâlcea. Cei doi, soț și soție, au gasit peste 2 kilograme de monede din argint, vechi de aproape 2300 de ani, cu ajutorul unui detector de metale.

Comoara este formata din 179 de monede din argint, ce erau ingropate intr-un vas din lut. Dintre acestea, 178 piese sunt tetradrahme dacice ( copii dupa moneda macedoneana din vremea lui Filip al II-lea) si o drahmă, probabil din vremea lui Alexandru cel Mare.

In zona localitate nu există niciun drum dacic sau cetate dacică, asadar probabil monedele au fost ingropate pentru protectie temporara, dar nu au mai fost recuperate pâna când cei doi descoperitori, care au dorit sa isi pastreze anonimatul, le-au regăsit.

Tetradrahmele sunt de tip Prundu-Jiblea ( în acele două localități au mai fost descoperite astfel de tezaure monetare), dar comoara de la Bujoreni este una compacta, cu aproximativ acelasi tip de moneda, spre deosebire de cele 3-4 tipuri de moneda ( tipul Prundu-Jiblea, tipul Adâncata ) din tezaurele anterioare gasite in acele localitati mentionate.

Cele 178 tetradrahme au pe avers reprezentat pe Filip al II-lea Macedoneanul, iar pe revers este fie Călărețul Olimpic, fie Călărețul Trac.

Comoara a fost predata muzeului. Directorul Muzeului Judetean Vâlcea, Claudiu Tulugea, a declarat că "moneda singulară este inscripționată, iar acest lucru reprezintă un fapt deosebit, celelalte 178 de monede fiind unitare ca formă și dimensiune. Este de menționat faptul că astfel de tezaure monetare de asemenea dimensiuni nu găsim decât în Oltenia de Nord”.

Dupa ce valoarea tezaurului va fi stabilită de către experţi, cei care l-au descoperit ar trebui sa primeasca, conform legii, minim 30 % din aceasta sumă.

Un doljean a descoperit cu detectorul de metale diverse artefacte celtice

Dan Cioclea, un localnic in vârstă de 56 de ani, din comuna Desa, judetul Dolj, a gasit pe malul Dunării, la cativa kilometri distanță de localitate ( în zona punctului „Balta Lunguliţa” ), în data de 14 ianuarie 2015, doua morminte ale unor razboinici celti incinerați, impreună cu o sabie in teacă (îndoită ritual), două suliţe, un vârf de lance si un intrument de barbierit ( un fel de lamă ), cu ajutorul unui detector de metale, după doar 10 minute de detecție, a anunțat Jurnalul.ro.

Sursă compilație foto: adevărul.ro and dcnews.ro.

Doljeanul a declarat că reacția sa a fost una obișnuită si că știa dinainte că sunt obiecte mari, dar nu a continuat săpăturile, din cauză că se înserase. Însă a anunțat autoritățile, care au declarat locația sit arheologic, cu interdicția de a efectua detecții si săpături pe o raza de 50 metri, pe perioadă de 12 luni.

Artefactele au ajuns la Muzeul Olteniei, unde arheologii le-au cercetat, ajungand la concluzia că armele au aparținut unor războinici din tribul Scordiștilor, ce au poposit in peninsula Balcanica din anii 300 i.Hr.

Sursă foto: ziarulolteniei.ro

Scordiscii au fost de origine celtică și s-au alăturat populațiile indigene din iliri și traci, mai ales in Croația și Serbia, în valea inferioară a râului Sava. Au luat contact de mai multe ori cu romanii in secolul al II-lea î.Hr ( o parte dintre scordisci au migrat și în Dacia, unde au dus chiar lupte, fiind aliați cu dacii ), înainte de a fi "absorbiti" la începutul secolului I.

Descoperirile de acest gen sunt atribuite grupului cultural Padea-Panaggiurski Kolonii cunoscut mai mult din descoperiri funerare, necropole tumulare la sud de Dunăre şi plane la nord de fluviu. Datorită caracteristicilor inventarului funerar s-a putut determina că acest grup cultural cuprinde în special războinici călăreţi având o unitate de grup şi un stil de luptă identic, utilizând aceeaşi panoplie de arme şi tehnici de luptă. Echipamentul defensiv de luptă include scuturi, şi câteodată cămăşi de zale sau coifuri iar ca arme ofensive aveau în principal spadele lungi de tip La Tène (aşa zisele de tip celtic), lănci de tipul cu nervură mediană şi cuţite curbe. Astfel de arme au mai fost descoperite şi în alte localităţi din Oltenia, la Padea, Cetate, Corlate şi chiar la Desa, în alt punct, „Castraviţa”, în perioada 2011-2014, unde Muzeul Olteniei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, desfăşoară cercetări arheologice sistematice, anunță Ziarul Olteniei.

Descoperitorul trebuie să primească minim 30% din valoarea artefactelor, insă aceasta nu a fost stabilită, arheologii precizand că va fi necesar să apelezi la experți din străinătate pentru evaluare, timp de 18 luni rămânând in.

Dan Cioclea, care este agricultor, a mai descoperit ulterior alte piese, insă a primit de la oamenii legii un avertisment pentru că nu a respectat legea cu declararea obiectelor găsite în 72 de ore. „Persoanele care găsesc astfel de obiecte sunt obligate să anunţe descoperirea obiectelor respective în 72 de ore. Doljeanul le-a găsit pe data de 26 ianuarie, însă s-a prezentat la poliţie pe data de 30 ianuarie. Din această cauză a primit un avertisment“, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de poliţie al Judeţului Dolj pentru Adevarul.ro, care a mai precizat că Dan Cioclea spune că este nevinovat şi nu a încălcat legea. „Vreau să îmi retragă avertismentul. Eu am respectat lege“, a spus descoperitorul pentru sursa citată.

Contactat de Gândul, Dan Cioclea a spus că în urmă cu un an a obţinut autorizaţia pentru folosirea unui detector de metale şi de atunci a căutat comori ascunse, dar că totul a pornit de la o neînţelegere. „Eu am două descoperiri, una am făcut-o în ianuarie. Când m-am dus la primărie era închis, că era ora 17.00. M-am dus a doua zi şi secretarul mi-a zis că era 26, eu n-am verificat, dar era 28 ianuarie. Aşa că nu am întârziat. Eu sunt de bună credinţă. Vreau să mi se respecte drepturile. Pentru asta depun contestaţie la primărie pentru avertisment”, a spus Dan Cioclea.

Arheologii au precizat că restul obiectelor vor fi recuperate în vara aceasta, prin săpături arheologice ce vor demara în zonă.

Sceptrul măciucă de la Șard, Alba

Sceptrul măciucă din piatră, vechi de 6000 de ani, care a fost donat in anul 1984 de catre un localnic din satul Șard (comuna Ighiu, Alba), este expus incepand cu 3 martie 2015 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Sceptrul, care are 4 protuberanţe conice și era prins pe mâner din lemn, face parte dintr-o categorie de artefacte extrem de rare în întreg spaţiul Europei de Sud-Est și a fost gasit, conform declaratiei descoperitorului, atunci cand săpa o fântână in curtea casei sale.

Astfel de sceptre măciuci erau folosite mai ales în perioada eneolitică şi în epoca bronzului, intre Orientul Apropiat și Europa de Est, dar fiind prezent mai ales nordul si vestul Mării Negre. Artefactul de la Șard este cel mai vestic de acest tip din Europa Continentală.

11 monede dacice au fost descoperite lânga Râmnicu Sărat

11 monede dacice rare au fost descoperite lânga Râmnicu Sărat și au fost predate Muzeului Judetean Buzău. Monedele sunt in curs de evaluare, sunt din argint și au fost găsite la adâncimea de 10-20 cm, cu ajutorul unui detector de metale White.

Monedele sunt drahme getice de tip Dumbrăveni, probabil din secolul II i. Hr si au 10 - 12 grame fiecare, fiind de calitate foarte bună, imitatii al monedelor macedonene.

Interesant e ca monedele au fost gasite departe de asezari dacice, cele mai apropiate vestigii fiind situate la distanta de aproximativ 10-15 kilometri, la Valea Râmnicului, unde se afla o aşezare din această perioadă.

Monedele au fost gasite în zona unei livezi, pe proprietate persoanală, cand descoperitorul pregatea terenul pentru a planta pomi. Initial a descoperit 3 monede, restul fiind gasite cu un detector de metale.

Multumim colegului de hobby J. Coinmaster, descoperitorul acestui tezaur, care ne-a trimis informatiile și imaginile, prin pagina de Facebook a comunității Harta Comorii.

UPDATE 2 aprilie 2015: Mai jos puteti viziona o stire de la Campus Tv, despre aceasta descoperire:

Legenda butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri de schitul Bâlteni, Ilfov

Legenda spune că un fost schit din Bâlteni, Ilfov ar fi fost ridicat din porunca lui Radu-Negru, in urma unui vis ce 1-ar fi avut chiar pe locul unde a fost zidit schitul, inainte de lupta cu tatarii, loc in care Dumnezeu i-ar fi spus, conform legendei:

"Aveam in gand sa te pierd, atat pe tine, cat si pe ostile tale, prin colnicele astea neumblate; dar din mila pentru popor, care n-a trecut la necredinta, te iert si pe tine. Du-te repede si strange-ti oastea si porneste impotriva păgânului, care-ti va sta inainte peste doua ape mari, in drumul tău. Il vei bate si-l vei face una cu pamantul, iar la intoarcere, in locul asta sa ai grija ca sa-mi faci o mânăstire spre aducere aminte. La zidirea acestei manastiri sa ajute toti robii scapati de sub mâna păgânului !"

Cand s-a trezit, a plecat cu oastea peste apa Snagovului si a Vlasiei si au invins tatarii, dupa o lupta de trei zile si trei nopti. Dupa ce ispravi Radu Voda cu păgânii, luă prada ce o strânsesera tatarii in jafurile ce le facuseră în țară, apoi plecă cu oastea si cu robii eliberati la locul unde avusese visul implinit. Aici, cu totii s-au apucat de muncă. Au fabricat mai intai caramida, iar cum printre boierii lui Voda erau si din cei ce se pricepeau la planuri, acestia desenară o mânăstire strașnică, cu ziduri groase, cu gândul că de-o mai veni dusmanii, sa aiba unde-si adaposti oastea la nevoie. Cum ispravi de invelit manastirea, deoarce il asteptau treburile domniei, Voda lua o parte din oaste si pleca spre scaunul domnesc, iar la manastire lasa o capetenie de-a lui, sa continue munca. Ajutat si de fiul domnitorului, care ajunse acolo mai tarziu, terminara de construit mânăstirea.

La un moment dat, căpetenia si fiul au plecat inapoi la Vodă, iar manastirea ar fi fost lasata in ingrijirea unor calugari bătrani, fosti ostasi ai lui Radu Negru, carora aici le-au putrezit oasele, fiindca ochi cu domnitorul lor nu au mai dat. Se pare ca batranii calugari, avand pe mână averea schitului, si-au condus gospodarirea mânastirii singuri, fara a mai fi nevoie sä recurga la sprijinul domnitorului.

Cateva sute de ani mai tarziu, se spune ca dupa ce mai multe greutati ar fi trecut peste capul manastirii, dupa ce a suferit cateva năvăliri turcesti, dupa ce biserica fusese saracita de tot ce a avut mai de pret, un Voda care a domnit mai tarziu, dupa Radu Negru, ar fi dat mosia Balteni, cu manastirea si cu satele de pe mosie, unui general de-al sau, ca rasplata pentru mai multe vitejii aratate in luptele cu dușmanii, dar si pentru ca fusese credincios domnitorului. Dupa moartea generalului, sotia acestuia, de suparare, s-a calugarit impreuna cu toti copiii ei, inchizandu-se in manastirea Balteni.

Intamplandu-se ca la o vanatoare sa rataceasca prin partea locului, vornicul Hristea a dat aici peste nevasta generalului, care era deja foarte batrana. Placandu-i amplasarea locului, si vazand si zidurile cele groase ale manastirii, se hotari s-o cumpere de la nevasta generalului, cu moșii cu tot, ca sa-si adaposteasca aici oastea, la timp de razboi. Cum calugarita era batrana si neputincioasa, accepta bucuroasa sa faca targul cu Hristea.

Dupa ce s-a incheiat intelegereacu nevasta generalului, Hristea s-a apucat si a reparat manastirea si zidurile acestia, asa cum le-a fost construite prima data Radu Negru Voda.

Tot aici, la manastire, si-a aduse avutii nenumarate. Se mai spune ca a ordonat sa se sape un sant foarte adanc de la biserica si pana in garla din spatele manastirii. Prin acest șant a introdus un lant gros de fier pe care 1-a intors dupa pristol ( masa sfanta din altarul bisericii ), iar cele doua capete ale lantului le-a dus tocmai in mijlocul gârlei. De aceste capete a prins strasnic un butoi mare plin cu bani de aur si a blestemat ca daca va scoate cineva butoiul de bani, acela sa fie legat ca din banii gasiti sa faca manastirea asa de frumoasa, cum nu va mai fi alta in tara pe vremea aceea. Iar daca banii nu se vor mai gasi in veacul veacului, inseamna ca asa este vointa lui Dumnezeu.

Din ce se stie din legendele localnicilor, butoiul cautat nu a mai fost gasit nici pana in ziua de azi.

Aceasta e legenda comorii butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri. Poate nimic nu e adevarat sau poate schitul a fost in alta parte, nu unde este cel actual.

Insa adevarata comoara este schitul existent acum. Acesta a fost declarat monument istoric, servind in continuare obstea satului Balteni, ca biserica de parohie. In Lista Monumentelor Istorice, Schitul Balteni se afla inregistrat cu Codul - IF-II-m-A-15265. Localnicii numesc Lacul Balteni fie Lacul Scrovistea, fie Lacul Manastirii.

Pentru a ajunge acolo, se merge pe Drumul National 1, Bucuresti - Ploiesti pana la Tancabesti, unde se cotește spre comuna Periș pe Drumul Judetean 101B, apoi pe Drumul Comunal 179, pana in satul Bâlteni. Odata intrati in sat, pe partea dreapta, se inalta minunatul Schit Balteni.

In prezent, aici nu se mai gaseste nimic din fostul schit de odinioara, devastat de tatari in anul 1602. Biserica pe care o gasim astazi in satul Balteni - cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae - este de factura mai noua, apartinand anului 1626 si se datoreaza credinciosului vornic Hrizea.

Monedele romane descoperite în Brașov au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune în luna octombrie 2014, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, un tezaur de silicve și imitații de silicve, descoperit la Poiana Mică, judetul Braşov, anunță muzeul într-o informare de presă.

Tezaurul este format din 76 de monede romane de argint, din secolul IV după Hristos şi au bătute pe ele chipul Împăratului Iulian. Punga de piele în care au stat s-a dovedit un bun adăpost, pentru că bănuţii s-au păstrat foarte bine.

Tezaurul a fost descoperit în luna mai a anului 2013, de către inginerul Ovidiu Popescu şi este compus din 76 de monede de argint, silicve și imitații de silicve, aflate într-o stare de conservare foarte bună. Acesta este primul dintre tezaurele de silicve cunoscute ca fiind descoperite în România, care include imitații ce pot fi atribuite goților.

Monedele din tezaur se eșalonează cronologic între anii 351/355 d. Hr. și 367/375 d. Hr. (conform datării emisiunilor romane oficiale).

Silicva este un termen modern ce desemnează unitatea monetară din argint în sistemul monetar roman târziu, aplicat, prin convenție numismatică, monedei de argint de 2-3 g din secolele al IV-lea și al V-lea. Termenul de silicvă denumea inițial sămânța unui copac originar din regiunea mediteraneană, roșcovul (ceratonia siliqua), utilizată ca unitate de măsură a greutății.

Valoarea pieselor din tezaur se ridică la o sumă care, în jurul anului 378 d. Hr., reprezenta, cu aproximație, valoarea soldei pe un an de zile a unui soldat roman. Estimarea se bazează pe valorile atinse de donativa și stipendia, așa cum rezultă din sursele istorice ale veacului al IV-lea. Istoricul Ammianus Marcellinus, confirmat de Zosimos, menționează că după cucerirea Perisaborei, Iulianus a promis soldaților romani donativa în valoare de 100 de monede de argint (silicve).

Stipendium era solda militarilor romani sau a mercenarilor din armata romană, fiind evaluată la 5-6 monede de aur (solidi), anual, respectiv o livră romană de argint (cca 80-100 de silicve).

Donativum reprezenta distribuția de monedă sau metal prețios brut sau prelucrat (sub formă de lingouri, obiecte de podoabă, vase) acordată soldaților sau ofițerilor, cu prilejul unor evenimente speciale – aniversarea zilei în care împăratul a preluat puterea imperială, începerea unor campanii militare, obținerea unor victorii militare. Uneori, aceasta dublează valoarea soldei dintr-un an.
Mai mult decât oricare alt nominal bătut de romani în perioada târzie a Imperiului, silicvele erau destinate distribuțiilor imperiale către armată.

Tezaurul trebuie văzut ca fiind constituit din monede provenind din stipendium sau donativum, acordate unui soldat roman sau unui mercenar barbar înrolat în armata romană.

Mercenariatul era o ocupație obișnuită în cazul goților sau al altor populații războinice aflate în secolul al IV-lea la nordul Dunării. Ipoteze care ar explica prezența tezaurului în zona Brașovului ar fi pierderea lui de către mercenarul care l-a primit ca soldă sau preluarea tezaurului ca pradă de război.

Starea de conservare excepțională a unor piese din tezaur ne sugerează că a fost îngropat sau pierdut la puțin timp după emiterea monedelor ce îl compun, care nu au avut timp să se uzeze în circulație.

Atelierele romane oficiale care au produs aceste monede de argint prezente în tezaur sunt Siscia, Sirmium, Constantinopolis, Nicomedia și Antiochia. Lor li se adaugă un atelier barbar, foarte probabil gotic, care a produs monede de argint utilizând silicvele romane ca model, mai precizeaza Muzeul Naţional de Istorie a României.

Bijuteriile în Evul Mediu românesc

Domnitorii şi marii boieri s-au comportat întocmai celor din Apus atunci când le cercetăm atiitudinea faţă de podoabe scumpe. Nu toate bijuteriile au avut ca provenienţă Transilvania sau lumea europeană occidentală, anunta Radio Romania Actualitati in emisiunea Istorica.

În Moldova au funcţionat ateliere în cadrul breslelor ţinute de meşteri armeni.

În general, bijuteriile din argint predominau lumea moldo-valahă, pe când aurul, mai scump ca valoare se întâlnea frecvent în Transilvania cu centrele sale Braşov şi Sibiu, saşii fiind foarte buni meşteri.

Bijuteriile spaţiului extracarpatic sunt dominate de influenţe bizantine, cu desene şi execuţie dintre cele mai diverse, pe când în Transilvania procesul creativ era respectat cu stricteţe şi avea un caracter unitar.

Ceea ce găseai la Nurmberg, putea fi comandat şi la Sibiu.

Bijuteriile şi confecţiile au cunoscut valori mari ale preţului fiindcă aveau o clientelă selectă, realizarea lor se făcea exclusiv manual, la care se adăuga şi valoarea intrinsecă, fie a aurului, argintului ori a pietrelor preţioase.

Unul dintre cei mai bogaţi domnitori ai Moldovei a fost Ieremia Movilă, Averea acestuia era estimată la o jumătate de milion de florini şi 1500 de zloţi polonezi, însă nu se poate vorbi în cazul domnitorilor şi boierilor români de existenţa unui adevărat tezaur.

Ca regim de convertire, de exemplu o diademă a uneia dintre fiicele domnitorului avea echivalent unul din următoarele categorii de produse ale Evului Mediu românesc : şase mii de oi, sau patru sute de boi, patruzeci de cai de rasă ori 260 de pogoane de vie sau contravaloarea a 150 de robi ţigani.

Domnitorii moldo-valahi ori marii boieri din Principate nu au reuşit să-şi conserve bijuteriile fie prin păstare îndelungată, fie prin transmitere moştenitorilor.

Situaţia politică internă, dar şi mai precumpănitoare a fost pierderea independenţei ţării faţă de Imperiul Otoman şi alţi vecini din jur, în mare o stare de instabilitate şi insecuritate au dăunat păstrării bijuteriilor, cele mai multe fiind confiscate de otomani, atunci când domnitorul era mazilit, fie au fost deposedaţi de ele, când domnitorul şi suita sa s-au aflat în drumurile pribegiei, de adversari ori chiar de bande de hoţi, bine informate.

Lanţuri, cercei, broşe, coliere şi brăţări au completat panoplia valorii tezaurizate în bijuterii şi podoabe.

Un lanţ simplu cântărea 100 de grame, însă au fost confecţionate şi lanţuri de până la două kilograme de aur.

Lungi cât un stat de om şi dublu-înfăşurate.

Desigur, că la o bijuterie contează foarte mult tehnica şi desenul în care sunt executate, ca şi mâna meşterului, frumuseţea fiind o valoare aduăgată de conţinutul pietrelor ; diamant, safir, rubin, smarald.

Soţiile de domnitori şi ai marilor boieri, ori fiicele acestora au dat tonul, au impulsionat comerţul cu bijuterii, au alimentat cererea şi oferta pe această piaţă restrânsă.

Tot ele au făcut diferenţa dintre valoarea bijuteriilor purtate ca şi avântul cu care au impus şi schimbat moda timpului pe tot parcursul Evului Mediu.

Spre deosebire de bărbaţi, femeile au cultivat posesia bijuteriilor îndelung meşterite, sofisticate, cu desene complexe şi un conţinut mai mare de pietre preţioase. În schimb , bărbaţii au îmbrăţişat moda bijuteriilor masive din argint şi aur, mergând mai mult pe volum.

Femeile au încercat să tezaurizeze acest fond personal de bijuterii, fiindcă le asigura în cazul dispariţiei soţului o oarecare stare materială de susţinere, pe când bărbaţii le ofereau şi rolul de cumpărători ai libertăţii fizice ori a tranzacţiilor cu arme necesare preluării puterii.

Am avut domnitori bogaţi cum a fost şi Petre Schiopul sau Gheorghe Ştefan în Moldova faţă de un Ştefan cel Mare mai puţin preocupat de înavuţire aşa după cum a arătat Vasile Lupu, iar în Muntenia, boierii olteni au fost de departe cei mai bogaţi şi economi faţă de alte familii domnitoare.

De exemplu, Mihai Viteazul a făcut avere din comerţul cu aur şi pietre preşioase, dar şi din vânzarea de cai.

Această deosebire între bărbaţi şi femei - reţineţi că vorbim de clasa conducătoare - s-a păstrat până în timpurile moderne, femeia fiind mai deschisă inovaţiei şi diversificării giuvaericalelor, pe când bărbaţii lor au rămas oarecum conservatori.

Legenda comorii ascunse într-un tunel de sub râul Someș

În 1705, armata principelui ardelean Rákoczi Ferencz a avut, la Jibou, o confruntare cu armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Principele ardelean a fost înfrânt, iar o legendă spune că, în timpul retragerii, acesta și-a ascuns vistieria armatei sale în tunelul pe sub Someș, pe unde s-ar fi retras.

Legenda și contextul ei sunt redate de scriitorul sălăjean Gyorfi-Deák Gyorgy, într-un volum de curiozități publicat la Editura Caiete Silvane, precizeaza voceatransilvaniei.ro.

Consultând documente și scrieri istorice, autorul povestește cum ”la începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis în 11 noiembrie, curuţii principelui ardelean Rákoczi Ferencz, al doilea cu acest nume, au înfruntat la Jibou armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville.

Oamenii lui Rákoczi aveau misiunea să creeze un sistem defensiv care să nu permită trecerea austriecilor prin strâmtorile Someşului. Ei au încercat să sape o linie de tranşee şi şi-au construit două redute, una pe dealul Cigleanului şi una dincolo de valea Agrijului, unde şi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile şi datorită apariţiei bruşte a austriecilor, care, conduşi de un ţăran bătrân, şi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sărată, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaţiile neterminate n-au fost de nici un folos.

Principele dispunea de „patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi’, faţă de 20.000 de nemţi, „comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos, cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klockesperg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grănicerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară până la un loc.”

Aici îi aşteptau soldaţii ridicaţi din rândul iobagilor de diferite naţii, comandaţi de Esze Tamás, care au luptat cu îndârjire, până au fost măcelăriţi aproape cu toţii. Protejat de scutul lor, „Rákoczi abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada nemţilor”.

La izbânda austriecilor a contribuit şi atitudinea duplicitară a contelui Károlyi, care, la auzul bubuiturilor de tun, ar fi trebuit să atace duşmanul din spate cu unul dintre regimentele de cavalerie şi să-l prindă într-o încercuire, dar care a preferat să stea pe loc, să aştepte şi să se retragă fără să se fi angajat în luptă.

Legenda zice că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate.

Alţii se îndoiesc de existenţa comorii. Ei povestesc că Râkoczi n-ar fi avut timp să facă asta, deoarece după el s-au repezit mai mulţi ostaşi călări („ráczok”) şi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmăritorii s-au apropiat prea tare, fugarul şi-a golit toţi săculeţii, toate buzunarele de bani şi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au văzut monezile strălucitoare, soldaţii şi-au strunit caii şi au descălecat să-i adune, ba chiar s-au şi ciondănit oleacă, vreme în care principele a reuşit să scape. Legenda zice că era atâta aur, încât cătanele le-au îndesat în buzunare până au stat să le plesnească.

Apoi au sărit din nou în şa şi ar fi continuat urmărirea, dar n-au mai ştiut pe unde să meargă mai departe, deoarece principele, prevăzător, a folosit un şiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Szent Lászlo (Ladislau cel Sfânt), cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemă la care a recurs apoi şi Negru Vodă când l-au strâmtorat tătarii (1241): şi-a schimbat calul cu unul ale cărui potcoave fuseseră puse de-a-ndoaselea, astfel încât el să fugă înainte, dar urmele să arate că a venit.

Încurcaţi de acest vicleşug, urmăritorii au fost nevoiţi să revină în tabără. După ce-au scăpat de muştruiala cuvenită, s-au întors la trupă şi au început să se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au băgat mâna în buzunar, ca să scoată un ban de arătat, n-au găsit decât numuliți, aceste discuri lenticulare de calcar, ca nişte monede. Furioşi, au început să suduie şi le-au azvârlit cât colo, „mama lui de alchimist, ne-a păcălit cu aurul său fals”. De atunci, zice legenda, bănuţii se găsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte părţi ale văii Someşului şi în Albeştii de Argeş, unde mai pot fi întâlniţi, numuliţii poartă numele de „banii dracului’. Dar în Jibou bătrânii consideră că preschimbarea aurului în piatră a fost o minune cerească, care a permis unui suflet nobil să scape nevătămat şi să reia apoi lupta împotriva celor care „au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier”, precum a lăsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci”, spune Gyorfi-Deák Gyorgy

Ce sunt numuliții

Gyorfi-Deák Gyorgy spune că numuliții sunt căsuţele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trăit în Terţiarul vechi, într-o vreme când la 50-100 de metri deasupra plaiurilor noastre vălurea oglinda unei mări calde, care apoi s-a evaporat şi a lăsat în urma ei salinele de la Dej, Turda, Cojocna, Sic și altele, mai precizeaza voceatransilvaniei.ro.

Comoară dacică descoperită lângă Târgu Mures

O comoară dacică formata din bijuterii de argint din secolul I i. Hr., a cărei valoare financiară a fost stabilită la o prima evaluare la peste 100.000 mii de euro, a fost descoperita la mai putin de 15 centimetri sub pământ, intr-o pădure aflata la 10 km distanta de Târgu Mureş, de catre un localnic pasionat de detectia de metale, in luna august 2014.

"Cam aşa semnal înalt am avut în momentul în care am descoperit tezaurul, care se afla la 10, 15 centimetri sub pământ", a povestit Ioan Gal, pensionar, descoperitorul comorii, pentru Digi 24.

După doar câteva minute, comoara compusă din 14 piese a fost scoasă la suprafaţă: 3 coliere dacice din argint, 7 inele de bucla pentru prins părul, 2 cercei de argint si doua sârme de argint.

"Iniţial nu l-am vãzut din ţărână, cu acest aparat micuţ am scos prima datã cerceii şi apoi una câte una brăţările", a mai explicat Ioan Gal.

Descoperitorul a predat comoara către autorităţi, chiar a doua zi, conform legii.

Intrucat probabil va fi considerata tezaur, descoperitorul va trebui sa primeasca de la autoritati 45% din valoarea descoperirii, in maxim 18 luni de la predarea comorii.

"Valoarea tezaurului se stabileşte în funcţie de valoarea piaţa, după piese similare, care sunt din aceeaşi perioadă şi au o valoare asemanatoare. Piesele sunt unicie în regiunea Mureş, nu au mai fost descoperite tezaure similare", a declarat directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soós Zoltan.

Artefactele sunt acum în depozitul Muzeului Judeţean din Mureş si vor fi prezentate publicului după expertiza specialiştilor.

Imagini de Sergiu Cioban de pe detectiemetal.blogspot.ro