luni, 2 aprilie 2018

Monedă rară din aur, descoperită de o pasionată de detecție metale

O pasionată de detecție metale a descoperit o monedă rară din aur, în timpul unui eveniment organizat de un club pe un câmp, locație a unei bătălii de acum o jumătate de mileniu. Moneda are o vechime de 500 ani, este de tipul Half Angel și a fost vândută ulterior cu peste 46000 euro. Acest preț de vânzare este mai mult decât dublul estimării inițiale a organizatorilor licitației.


Moneda rară, descoperită în toamna anului trecut în Bosworth Field, Anglia, a fost probabil pierdută de unul dintre soldații lui Richard III în Bătălia de la Bosworth din anul 1485. "Half Angel" este un tip de monedă din aur, cu diametrul de aproximativ doi centimetri, care cântărește mai puțin de trei grame. Acesta a fost pusă în circulație în anul 1472, în timpul domniei regelui Edward al IV-lea.


"Am găsit moneda la aproximativ 16 centimetri adâncime. Era un lut dens, așa că a trebuit să sap. La un moment dat am văzut o strălucire și atunci am observat că este o monedă. M-am întors la cortul organizatorilor și le-am arătat descoperirea mea. Unul dintre ei a identificat-o, iar organizatorii au devenit foarte entuziasmați. Mă simt foarte privilegiată că am găsit ceva atât de prețios și cu valoare istorică. Nu am păstrat această monedă, deoarece e prea valoroasă pentru a fi ținută într-un dulap. Dar amintirea acelei zile și emoția descoperirii vor fi în mintea mea pentru tot restul vieții mele", povestește Michelle V, care practică detecția de metale de doar 2 ani.


"Am început să detectez deoarece sunt o colecționară de antichități, dar mai ales atunci când am devenit conștientă că este o activitate populară și că există cluburi în care poți întâlni oameni cu aceleași pasiuni. Acum pot chiar eu sa redescopăr istoria frumoasei zone în care locuiesc, prin detecțiile pe care le fac împreună cu soțul meu în majoritatea weekend-urilor. Când stau acasă, mă documentez, în special de pe internet", a mai povestit pasionata de detecție metale.

Niciun comentariu despre subiectul „Monedă rară din aur, descoperită de o pasionată de detecție metale”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.