Cultura
Gherzană a făcut şi primele construcţii din piatră ale vechiului Egipt,
pe lângă cele realizate din cărămizi de lut, sub influenţa stilului Canaanit /
regiunea - dintre Eufrat / Mesopotamia şi Marea Mediterană, delimitată la S de
Deşertul Negheb şi la N de Munţii AntiLiban - unde pe atunci trăiau Gherghe-seii; localnicii aveau schimburi cu Canaanul şi importau numeroase
bunuri ceramice, realizau perfecte vase din piatră - prin procedee neştiute azi
- dar utilizau şi lut din deşertul care se forma în apus (ajungând şi să se
inspire din arhitectura Canaanită). Numele vazelor / vaselor la Egiptenii Antici era “Me-Gherg”, hieroglific cu reprezentarea următoare:
Acolo
unde Nilul se ramifică pentru a-şi începe Delta, lung de 73 metri şi înalt de 20
metri, Sfinxul - lângă care Egiptenii în prezent îşi au capitala - erodat de
ploile care erau la momentul realizării sale, îşi are numele pentru creatura
reprezentată, cu cap feminin şi corp de leoaică; e de ştiut despre cultul
leoaicei luminii că s-a răspândit din N Indiei spre apus din cele mai vechi
timpuri îndeosebi în Orientul Mijlociu, Anatolia şi Egipt, de exemplu Sfinxul
din Gobekli Tepe 37,13 lat. N, 38,55 long. E / Anatolia fiind datat din timpul
Potopului, de la mijlocul mileniului X î.C). Pe de o parte, în vechiul Egipt,
felinele erau considerate membri ai familiei iar pe de altă parte, dintre feline
doar leii trăiesc în familii (iar leoaica avea semnificaţie specială, deoarece
era simbolul maternităţii, senzualităţii şi sexualităţii
feminine).
Statuia Sfinxului, ce de la o dată incertă are cu hieroglife
inscripţionată pe ea numele “Ghergher”, a fost sculptată într-o singură bucată de piatră - fiind cel mai mare
monolit din lume - şi în trecut statuia, ce străjuia platoul pe care au fost
ridicate piramide, admirând răsăritul soarelui, era pictată: roşu pentru faţă şi
corp, galben cu dungi albastre pentru cap (capul, acum mai mic decât cel
iniţial, este aşa deoarece a fost remodelat la apogeul Regatului Vechi - în
secolul XXVI î.C. - de faraonul Khufu / Kheops înmormântat lângă Sfinx, în cea
mai mare piramidă din lume, ce are suficientă piatră pentru a fi construit cu ea
un zid înalt de jumătate de metru care să înconjoare planeta pe la Ecuator).
Astronomul Scoţian Piazzi Smyth în 1880 a observat ca interesantă amplasarea
Sfinxului în centrul geodezic mondial - adică mijlocul geografic al uscatului
globului - în sensul că: “suprafaţa uscatului la Est de Sfinx e egală cu
suprafaţa uscatului la Vest de Sfinx iar pământul de la Nord de Sfinx este egal
cu cel de la Sud de Sfinx”.
 |
| Sfinxul în centrul geodezic al lumii |
În urmă cu peste un secol, istoricul Nicolae Densuşianu în “Dacia
preistorică” a scris: “Numele de Sfinx nu se poate explica nici din limba
Egipteană, nici din limba Greacă; cuvântul era de origine Barbară. În ziua de 9
martie, Românii încă serbează memoria Moşilor, numiţi Sfinţi, în onoarea cărora
se împarte ca pomană colaci (ce nu-s rotunzi, ci au formă antropomorfă)
lunguieţi, cu cap de om, numiţi Sfinţişori, ceea ce indică originea numelui şi
destinaţia religioasă ce o avuseseră la început simulacrele, de formă lunguiaţă
şi cu cap de om, numite ‘Sfinx’, ce se puneau pe mormintele Egiptene” (mult
ulterior, peste acea zi creştinii au introdus amintirea mucenicilor Anatolieni).
Difuzia triunghiulară a razelor soarelui a fost motivul pentru care forma de
piramidă era sacră - ca replica redusă a muntelui din vârful căruia cobora
divinul - piramidele fiind o formă mai luxoasă a Gorganelor (adică a movilelor funerare din EurAsia), căci erau ridicate numai din
piatră; iniţial - Egiptean - erau numite “mer” (denumirea de “piramide” fiind
din vechea Greacă). În secolul X, istoricul Arab Al Masudi - pe baza unor surse
Copte - opina despre piramide că “Surid a poruncit preoţilor să depună înăuntru
suma înţelepciunii lor şi a cunoştinţelor ce le aveau în felurite arte şi
ştiinţe, ca să rămână mărturie spre binele celor care vor putea cumva să le
înţeleagă” (majoritatea cercetătorilor l-au identificat pe Surid ca un strămoş
Ghergan, în legătură cu Thot sau Hermes / Ham, “stăpânul timpului”). Philon 64
- 141 din Byblos / Liban în “Istorii Feniciene” l-a citat pe primul scriitor Fenician, preotul Sanchoniathon din Beirut / Liban
(care a trăit cu mai mult de un mileniu înaintea lui) că acela a scris din
“Cosmogonia” lui Thot - bunic
Ghergan / conform Bibliei, el fiind notat de Evrei ca Ham, fiu al lui
Noe - astfel: “Începutul tuturor lucrurilor este alcătuit dintr-o ceaţă
întunecată de natură spirituală şi dintr-un tulbure haos negru, ce mult timp au
rămas fără margini; dar atunci când acel duh s-a îndrăgostit de propriile sale
principii prime şi ele au fost amestecate, acea îmbinare s-a numit iubire: iar
acea iubire a fost începutul creaţiei tuturor lucrurilor. Însă haosul nu ştia de
propria creaţie; din îmbrăţişarea sa cu duhul s-a născut fermentaţia: Marea
Mamă. Din Ea izvorî toată sămânţa creaţiei, pentru naşterea tuturor; s-au ivit
vieţile ce aveau inteligenţă, ultimele fiind cele ale veghetorilor cerului, alcătuite în chip de ou, strălucitoare ca Marea Mamă, precum
soarele şi luna, precum stelele şi sferele planetelor. Iar când acea primă
negură a început să lumineze, prin căldura ei s-au produs norii mării şi
pământului, revărsându-se şuvoaie mari de ape din firmament; la spargerea
tunetelor, vieţile raţionale vegheau, în timp ce pe pământ şi pe mare oamenii au
tresărit la ecoul lor şi s-au înspăimântat”. Conform teologului Clement 150 -
215 din Alexandria Egiptului, Thot - bunicul Gherga - a scris 42 de cărţi; în lucrarea “Cheia”, bunicul Ghergan Thot / Ham a scris că ”viciul sufletului este necunoaşterea iar
virtutea sufletului este cunoaşterea, ştiinţa fiind dar divin”. Din alte texte ale lui Thot / Hermes, mediator între cer şi pământ, care cunoştea secretele legilor divine şi a dat Egiptenilor
ştiinţele - ca “Despre mintea comună”, “Predica desăvârşită”, în care se adresa
fiului său, etc. - răzbat profunzimi ale cunoaşterii tipic vedice (peste milenii
religios considerate monoteist ori exprimate matematic de către fizicianul Evreu
Albert Einstein prin teoria relativităţii): “Mintea nu suportă un suflet leneş, ci îl lasă legat de trup, ce îl trage
în jos. Un asemenea suflet, o fiule, nu are minte şi de aceea nici nu trebuie
numit om. Căci omul este o făptură divină şi nu se compară cu nici o vieţuitoare
de pe pământ, ci cu cei care sunt în cer şi care se numesc zei. Căci nici unul dintre zeii din cer nu va coborî pe pământ, trecând de hotarele cerului, însă omul se înalţă la cer şi îl străbate în lung şi-n lat. Şi el află ce lucruri sunt în înalt şi
ce dedesupt şi cunoaşte totul cu de-amănuntul. Iar ceea ce le întrece pe toate
este că el nu părăseşte pământul şi cu toate acestea el urcă deasupra, atât de
mare este puterea lui. Prin urmare, trebuie avută cutezanţă şi spus: omul de pe
pământ este zeu muritor şi zeul din cer este om nemuritor. Aşadar, toate
lucrurile provin din această pereche: lumea şi omul; iar toate acestea din
Unul.
Descompunerea nu înseamnă moarte, ci
descompunerea a ceva compus; acesta este descompus nu pentru a fi distrus, ci
pentru a se reînnoi. Căci atunci ce este lucrarea vieţii? Nu este oare mişcare?
Şi ce anume este neclintit în lume? Absolut
nimic, fiule! De aici
rezultă că statornicia veşniciei pare a fi mobilă iar mobilitatea timpului,
statornică, prin legea fixă a curgerii lor. Şi astfel, ar putea să pară că zeul
însuşi se mişcă în propria lui imuabilitate. Căci în imensitatea echilibrului
există o mişcare neschimbătoare; legea imensităţii sale este neschimbătoare. De
aceea, aşa cum veşnicia este mai presus de limitele timpului tot aşa timpul,
chiar dacă definit prin număr, prin alternare ori prin revoluţii periodice, tot
veşnic este. Astfel, ambele apar ca fiind deopotrivă infinite şi veşnice.
Statornicia fiind punctul fix ce serveşte drept bază a mişcării, trebuie -
datorită acestei stabilităţi - să ocupe locul principal. Căci energia este cea
care produce schimbarea ori devenirea. De
unde rezultă, fiule, că întregul univers este plin de
energii”. Construcţiile de piatră ale Egiptului au ajuns la apogeu cu cea mai
veche dintre minunile lumii Antice: lângă misteriosul Sfinx, de la care apoi a
derivat termenul “sfânt”, cea mai înaltă construcţie a omenirii pentru milenii a
fost piramida din bazalt - foarte dur - tăiat interesant, aşa cum se vede în
imaginea dinspre partea ei răsăriteană (Ovidiu Drimba în “Istoria culturii şi
civilizaţiei” din 1985 a explicat o procedură din acele vremuri ale Epocii
Pietrei - când uneltele metalice lipseau cu desăvârşire, fiind disponibile doar
ciocane şi dălţi din piatră sau sfredele de cuarţ - ca fiind prin dilatarea
lemnului de salcâm introdus în crăpături, peste care se turna apă, acela prin
umflare rupând piatra, o altă tehnică constând din tăierea blocurilor prin
tragerea repetată cu sfori îmbibate de nisip, ca nişte fierăstraie); Marea
Piramidă era în exterior acoperită cu plăci îmbinate foarte exact, din calcar
orbitor de alb (căzute însă de-a lungul timpului), şlefuite încât făceau
monumentul să strălucească în mod cristalin, ca şi cum ar fi fost dintr-o
bucată, totul arătând ca un munte înzăpezit.
Sfinxul era asociat Gherghiţilor, după cum a apărut în nenumărate imagini Antice din V Anatoliei,
inscripţionate ΓΕΡΓ = GHERG, ΓΕΡ.ΚΑ = GHER.KA, ΓΕΡΓ.ΚΑ = GHERG.KA, ş.a. / inclusiv pe unele dintre primele monede din lume, studiate
între altele şi de numismatul Italian Domenico Sestini în 1820 (acolo ajungând
în legătură şi cu fantasticul Grifon din N Indiei şi Altai, ostil cailor - o
simbioză între pământ şi cer, leu şi vultur / şoim - emblematic de pildă în Mesopotamia mileniului
III î.C. pentru familia lui Ghilga-meş / Ghirga-meş, consacrat de Greci lui Apollo Gergithios ca păzitorul aurului din N, aflat până în prezent de exemplu pe steagul
Pomeraniei, etc).
 |
| Monede din Gherghis / Troia |
Cultura Gherzană, începută în capătul Sudic al Căii Gherga, la Nubt / Naqada, însemnând “oraşul aurului” 25,57 lat. N, 32,44 long.
E - locul primului zigurat din Egipt, ştiut ca Piramida Ombos, ce poartă
inscripţia zeităţii Gherga, după cum a evidenţiat de pildă în 1920 Britanicul Wallis Budge, unde era venerat Set / fratele mai vârstnic al lui Osiris (mult
ulterior, Evreii l-au indicat în Biblie pe Set ca al treilea fiu al lui Adam şi
Eva), înfăţişat de Egipteni ca un ins ceresc cu pielea albă şi părul roşu - s-a încheiat odată cu unificarea
Egiptului, la sfârşitul mileniului IV î.C. / până atunci ea manifestându-se mai
mult în Egiptul de Sus, adică în Sud, pe cursul superior al Nilului (Egiptul de
Sus era în Valea Nilului şi Egiptul de Jos era în Delta Nilului).
 |
| Zeiţa
Gherga: Nebt Gerg
Articol preluat de pe site-ul http://origineagherga.blogspot.com cu acordul autorului Eugen Gherga .
Intreaga lucrare "Originea Gherga" poate fi descarcată in format digital de aici:
|
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.