luni, 16 mai 2011

O straveche comoara araba descoperita in ... Germania !


Arheologii din nordul Germaniei au descoperit o comoară formata din monede de argint arabe, datând din prima jumătate a secolului al VII-lea. Aceasta dovedeşte ca un comerţ prosper între Orientul Mijlociu şi nordul Europei exista deja cu mai mult de 1200 de ani în urmă.

Un total de 82 monede au fost găsite într-un câmp din apropierea oraşului Anklam din Germania, la câţiva kilometri de coasta Mării Baltice, în săpături finalizate la 02 septembrie 2010. Monedele provin din regiuni care apartin acum de Irak, Iran, Afganistan şi Africa de Nord. Cele mai vechi monede, aproximativ de un centimetru în diametru, au fost bătute în jurul anului 610 d.Hr. şi poartă chipul lui Khosroe II, regele Persiei care a domnit între anii 590 - 628 d.Hr.


 Alte monede din aceasta comoara au fost bătute în jurul anului 820 şi au inscripţii în limba arabă. "Sunt mici opere de artă cu scrisuri delicate gravate pe ele," a spus Fred Ruchhöft, arheolog şi istoric  la Universitatea Greifswald din apropiere, acesta fiind specialistul care a analizat prima data descoperirea. "Monedele din argint sunt bine pastrate. Trebuie doar putin curatate si vor arata ca si cum ar fi acum confectionate. "

Arheologii au descoperit cu ajutorul detectoarelor de metale atat monedele, cat si o brăţară de argint şi trei mici lingouri tot de argint, împrăştiate pe o suprafaţă de 20 la 30 de metri, în timp ce studiau un sit arheologic care fusese o asezare slava in jurul anului 800. Ei cred ca aceasta comoara a fost îngropata în pământ într-un vas de ceramica, de către un comerciant sau de catre un artizan. Ei au descoperit, de asemenea, si resturile acestui vas. Motivul acestei arii relativ mari de imprastiere a acestui tezaur o reprezinta secolele de arat si alte munci agricole care au ravasit solul, au rupt vasul şi au împrăştiat comoara prin pământ.

"Raidurile vikingilor erau obisnute in acea perioada, posibil ca unul dintre ele sa fi fost motivul pentru care a fost ascunsă comoara", a spus domnul Ruchhöft. "Se poate ca proprietarul initial sa fi fost ucis înainte de a recupera comoara."

Această parte din nord-estul Germaniei, în apropiere de graniţa cu Polonia a suferit de depopulare şi de declin economic in ultimele decenii, dar a fost o regiune foarte prospera în Evul Mediu timpuriu, datorita vecinatatii sale cu unul dintre drumurile comerciale cele mai importante din acea perioada, ruta lunga de 6000 km.

Traseul traversa Marea Caspică si nord-vestul Rusiei, cam unde este acum Sankt Petersburg si continua de-a lungul coastei baltice spre Scandinavia şi nordul Germaniei.

Comercianţii erau slavi, vikingi şi arabi, iar bunurile erau transportate în principal pe râu şi mare. Barcile vikingilor puteau naviga atât pe mari, cat şi pe râuri, deoarece acestea se afundau in apa doar putin, permitandu-le să pluteasca astfel chiar în apele cu doar un metru adâncime.

"Blanuri, chihlimbar si sclavi erau schimbati de comercianti pentru perle, cristale şi argint din Orient", a mai spus domnul Ruchhöft. Aceste monede arabe nu erau mijloace legale de plată în Europa, dar valoarea lor intrinsecă, a metalului pretios din care erau confectionate, adica argintul, le-a făcut un mijloc comun de schimb. Astfel se explică de ce majoritatea monedelor gasite erau tăiate în jumătăţi sau în sferturi. Numai şapte monede de tip dirham au fost găsite intacte.

"Descoperirea demonstreaza cum comerţul mondial luase nastere chiar acum 1200 de ani", a spus domul Ruchhöft. "Este neclar dacă schimburile comerciale se faceau faţă în faţă cu negustorii arabi. Nu există niciun indiciu concret că negustorii au calatorit pe intreaga lungime a traseului. Probabil comertul a avit avut loc în etape, intre oraşele-piaţă ridicate de-a lungul drumului. "

Brăţară de argint găsita la Anklam a fost confectionata în regiunea Volga din Rusia, ceea ce sprijină teoria acestor centre economice, deoarece sugerează ca un schimb comercial a avut loc la un moment dat undeva de-a lungul Volgai.

Michael Schirren, de la departamentul regional de arheologie, a declarat: "Descoperirile de monede din această epocă sunt extrem de rare şi aceasta este cu adevărat semnificativa, din cauza numarului mare de artefacte."

Monede arabe au mai fost găsite si in nordul indepartat al Suediei si in vestul Insulele Britanice.

Intreaga comoara cântăreste aproximativ 200 de grame şi cu ea se puteau cumpara 4 boi ( in perioada ascunderii acesteia ) sau se puteau achizitiona un bou si un cal, plus un sclav sau o sclava tanara", a mai spus domnul Ruchhöft. "O moneda dirham valoara aproximativ 75 de raţii zilnice de grâu sau o perla."

PS: Daca vi s-a parut interesant acest articol prezentat in premiera in Romania, pentru stimatii nostrii cititori, de catre site-ul nostru Harta Comorii , va invit sa lasati un comentariu mai jos.

Niciun comentariu despre subiectul „O straveche comoara araba descoperita in ... Germania !”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.